Exclusiv online: De ce au ajuns maşinile de lux să se devalorizeze cu o treime pe an

Autor: Bogdan Alecu 11.08.2010

Automobilele de lux, care noi au preţuri de pornire de peste 100.000 de euro au ajuns să se tranzacţioneze pe piaţa second-hand chiar şi şi la o treime din preţ după trei ani.
Spre exemplu, pe piaţa second-hand se poate achiziţiona un Audi S8, vârful de gamă al limuzinei de lux A8, cu mai puţin de 40.000 de euro în condiţiile în care maşina are mai puţin de trei ani vechime şi 70.000 de kilometri parcurşi. Nouă, acest model avea în 2007 un preţ de peste 150.000 de euro, în condiţiile în care maşina dispune de un motor V10 de 5,2 litri şi 450 CP. Pe de altă parte, pentru un astfel de automobil impozitul anual depăşeşte nivelul de 7.500 de lei.
Acelaşi model, Audi S8 dar fabricat în 2008 şi cu 80.000 km parcurşi, se vinde la mâna a doua cu 51.000 de euro, adică cu aproape 30% din preţul iniţial.
Aceeaşi devalorizare accentuată o întâlnim şi în cazul SUV-urilor de lux. Spre exemplu, un Porsche Cayenne S din 2008 cu 35.000 km din generaţia anterioară are un preţ de 37.000 de euro, adică mai puţin de jumătate din valoarea de nou, proprietarul înregistrând astfel o pierdere de peste 20.000 de euro pe an numai din devalorizare.
Avantajul acestor automobile îl reprezintă faptul că devalorizarea ulterioară va fi mult mai mică pentru viitorul proprietar, de cel mult 5-10.000 de euro pe an, adică de aproape patru ori mai mică decât cea suportată de primul proprietar.
În contextul economic actual, în primul an de la achiziţie o maşină îşi poate pierde până la 30% din valoare, potrivit declaraţiilor lui Radu Cristian, directorul de marketing al Trust Motors, importatorul Peugeot pe piaţa locală.
În acest context, din totalul celor 300.000 de maşini înmatriculate sau reînmatriculate în primul semestru al acestui an, 260.000 reprezintă automobile second-hand - 76.000 importate iar restul tranzacţionate pe piaţa internă.
În topul mărcilor importate la mâna a doua se află mărcile germane, Volkswagen, Opel şi Ford, dar şi brandurile premium BMW, Audi şi Mercedes-Benz.