Amenzi de peste un milion de lei pentru societăţile de pe litoral care nu au eliberat bonuri fiscale

Ziarul Financiar 12.08.2010

Comisarii Gărzii Financiare Constanţa au dat, în numai o săptămână, amenzi în valoare de peste un milion de lei, iar activitarea mai multor societăţi economice care deţin puncte de lucru pe litoral a fost suspendată, după ce s-a constatat că acestea nu eliberează bonuri fiscale, informează Mediafax.

Potrivit unui comunicat de presă al Gărzii Financiare - Secţia Constanţa, comisarii instituţiei au făcut, în prima săptămână a lunii august, o serie de verificări la agenţii economici din judeţ cu activitate sezonieră pe litoral, la peste 60 dintre aceştia fiind descoperite nereguli în ceea ce priveşte eliberarea bonurilor fiscale.

"Deşi verificările comisarilor Gărzii Financiare vizează în mod special fiscalizarea tuturor veniturilor şi în fiecare vară atenţionăm asupra acestui aspect, operatorii economici omit cu bună ştiinţă eliberarea bonurilor fiscale".