BOOK.COM/ O naţiune crescută din cocaină ?
Cât de mult a influenţat pulberea albă cultura americană nu mai e demult un secret. Însă, în realitate, efectele se reverberează în întreaga societate pe termen lung, în plus devenind şi "marfă de export"…
Tom Feiling face această analiză halucinantă în cartea sa "How
the White Trade Took over the World" (www.nytimes.com) şi nu se
sfieşte să tragă toate concluziile de rigoare. Scena-clişeu din
filme în care se trage pe nară cu ajutorul unei bancnote de 100 $
făcută sul nu e doar o metaforă cinematografică. Ar fi vorba de
aproximativ 1 trilion de dolari arşi astfel de la începutul
campaniei moderne anti-drog! Războiul acesta a fost, practic,
pornit de Richard Nixon în anii '70, rezultatul fiind o cheltuială
imensă şi transformarea Americii în - teoretic - cea mai ermetică
dintre ţările lumii, mai degrabă o superînchisoare (autorul
recenziei, Richard Perkinson, a scris, la rândul său, volumul "The
Rise of America's Prison Empire"). O închisoare precum cea din
Washington DC, unde nu funcţionează doar Congresul. Gard în gard cu
Cimitirul Congresului (iarăşi, nici o metaforă!), se află un
penitenciar cu 18.000 deţinuţi, 89% de culoare, mai toţi închişi
pentru delicte care au legătură cu drogurile. Cu un preşedinte de
culoare, unul care chiar recunoaşte că, în tinereţe, a testat
cocaina, se vor schimba, oare, nişte lucruri?!?
Tom Feiling este, la origine, regizor de filme documentare, din
spiţa lui Michael Moore. Cartea sa - publicată în Marea Britanie
sub titlul …"The Candy Machine" - pleacă, cronologic, de la
extragerea puternicului alcaloid din frunzele de coca undeva prin
secolul XIX. Substanţa era atât de înzestrată cu calităţi, încât,
la începuturi, o companie farmaceutică o promova astfel: "Face din
laşi nişte oameni curajoşi!". Panaceu medical, substanţa a devenit
bun de larg consum o dată cu inventarea băuturii numite Coca Cola,
ale cărei culori din logo - roşu şi alb - trimit direct la steagul
statului Peru, de unde se aduceau frunzele de coca. Totuşi, un
secol şi ceva, consumul de cocaină a fost unul sporadic, fără
proporţii de masă. Abia la începutul anilor '70, artiştii de la
Hollywood dar şi, deopotrivă, bancherii de pe Wall Street au
ridicat-o la rangul de "şampanie a drogurilor", declanşând o modă
extrem de persuasivă. Ceea ce, în cazul elitelor, părea să nu
producă fenomene de criminalitate a avut efecte devastatoare când a
fost generalizat la nivelul maselor, atunci când s-a inventat
"crack" - cocaina ieftină, pentru popr. Din acel moment, nimeni nu
a mai putut stăpâni cocaina! În contrapartidă, s-a declanşat
războiul de eliberare a Americii de sub tirania drogurilor,
consecinţa fiind, până la urmă, o naţiune şi mai înfeudată
substanţelor psihedelice. De fapt, mai mult decât o naţiune,
întrucât conflictul a fost exportat în America de Sud, de acolo de
unde vine coca: Peru, Bolivia şi, în special, Columbia. Cele 5
miliarde cheltuite de americani în Columbia pentru stârpirea
cartelurilor drogurilor nu au făcut decât să întărească, paradoxal,
poziţia cocainei. Banii au fost cheltuiţi de pomană…
Tom Feiling nu sugerează soluţii sau o face numai cu jumătate de
gură. Nu războiul împotriva cocainei ar fi soluţia, ci o nouă
filosofie de abordare a fenomenului. Nu doar reprimare oarbă, ci
asumare a unei realităţi. Doar că, în genere, clasa politică are,
întotdeauna, oarece probleme în a înţelege realitatea!