Bulgarii susţin că au găsit moaştele Sfântului Ioan Botezătorul, descoperire care va scoate economia din groapă

Autor: Radu Racu 13.08.2010

Arheologii şi clericii bulgari susţin că au dezgropat pe o insulă de pe costa Mării Negre moaştele Sfântului Ioan Botezătorul, descoperire care - potrivit oficialilor- ar putea impulsiona turismul şi economia ţării, scrie Wall Street Journal, în ediţia online de vineri.

"Guvernul Bulgariei se uită la descoperire ca la o mântuire, de ordin financiar", scrie ziarul american.

Clericii Bisericii Ortodoxe Bulgare susţin că osemintele descoperite de arheologul Kazimir Popkonstantinov în insula Sf. Ivan, cea mai mare din Bulgaria, aparţin sfîntului creştin.

Autorităţile au alocat deja zeci de milioane de euro către pregătirea zonei pentru vizitatori. Constructorii lucrează la extinderea portului şi la amenajarea unei noi parcări, ghidurile turistice sunt rescrise, iar pe drumuri au apărut noi semne şi indicatoare care ajută turiştii să găsească moaştele.

Unii experţi sunt însă sceptici în această privinţă, cât şi în ceea ce priveşte potenţialul economic al descoperirii.
Michael Hesemann, istoric care ajută Vaticanul să evalueze vechimea relicvelor religioase, spune că moaştele "par să fie autentice", dar consideră că nu au acelaşi "potenţial de box office" precum alte descoperiri din lumea creştină.

Biserica Romano Catolică a anunţat că nu se poate pronunţa până la efectuarea testelor iar validarea descoperirii include şi alţi factori care trebuie luaţi în considerare.

Cu toate acestea, vestea descoperirii a atras până acum mulţimi de credincioşi în pelerinaj la biserica Sfântul Gheorghe unde sunt depuse temporar osemintele. Reprezentanţi ai bisericii afirmă că numărul persoanelor care participă la slujba zilnică a crescut de la 100 la 3.000, iar în prezent se vând mai multe lumânări într-o zi decât se vindeau până acum într-un an întreg.