Ce companii de pe Bursă au mers bine în sem. I şi ce aşteaptă analiştii de la ultimele şase luni ale anului

Autori: Adrian Cojocar , Stefan Musgociu 15.08.2010

Companiile din sectoarele care au performat în primul trimestru, respectiv farmaceutic şi cel de petrol şi gaze, nu au dezamăgit investitorii nici în trimestrul al doilea, per ansamblu înregistrându-se creşteri atât la nivelul afacerilor, cât şi al profiturilor. Analiştii pun creşterile din acest sector pe seama avansului cotaţiei petrolului pe plan mondial şi spun că nu au legătură cu ce se întâmplă în economie.



Afacerile cumulate ale companiilor din sectorul de petrol şi gaze de pe Bursă care şi-au anunţat recent rezultatele s-au majorat în primele şase luni cu 12%, ajungând la 12,4 mld. lei (2,9 mld. euro), iar profiturile au crescut, de asemenea, cu 14%.

O creştere spectaculoasă a profitului a înregistrat OMV Petrom, care şi-a majorat câştigul în primul semestru cu 77%, la 1,6 mld. lei (385 mil. euro).

Profitul Transgaz Mediaş (TGN), un alt monopol pe piaţa energetică, a urcat cu 56% în primele şase luni, ajungând la 265,4 mil. lei (62,5 mil. euro).

Companiile din sectorul farmaceutic au continuat să înregistreze creşteri puternice de profit, per ansamblu câştigurile fiind cu 68% mai ridicate, după ce afacerile s-au majorat cu 21%, cel mai important avans din cadrul sectoarelor analizate.

"Pentru partea a doua a anului cred că situaţia va fi foarte incertă. Pe consumul de energie probabil că situaţia nu va mai fi la fel de bună, consumul populaţiei urmând să scadă din cauza veniturilor mai mici, dar cred că această scădere ar putea fi compensată de consumul industrial", spune Florin Ilie, directorul departamentului de pieţe de capital din cadrul ING Bank.

Zentiva Bucureşti (SCD) şi-a triplat profitul în primul semestru, câştigul ajungând la 27 de milioane de lei, în condiţiile în care şi afacerile au înregistrat cea mai mare creştere dintre companiile similare, respectiv de 36%.

Profitul Antibiotice Iaşi (ATB) a urcat în primele şase luni cu 15%, după ce afacerile s-au majorat cu 7% în aceeaşi perioadă.

"În sectorul farmaceutic s-a modificat legislaţia cu efecte asupra majorării preţurilor, în condiţiile cererii puţin elastice de pe piaţă", spune Florin Ilie.

Creşterile din aceste sectoare se situează peste cele medii la nivelul emitenţilor de la Bursă. De exemplu, vânzările cumulate a 71 de companii listate pe Bursă care şi-au anunţat recent rezultatele au urcat în primul semestru cu 13% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, până la un nivel de 9,4 mld. lei (2,3 mld. euro), potrivit unei statistici a ZF.

Mihai Iulian Căruntu, şeful Departamentului de Cercetare Pieţe de Capital al BCR, consideră că deşi economia a crescut în al doilea trimestru faţă de primele trei luni ale anului, investitorii sunt în continuare precauţi, deoarece efectele ajustărilor din sectorul bugetar vor fi vizibile abia din al doilea semestru.

"Datele au fost bune, însă economia este încă sub presiunea unor incertitudini. Consumul intern rămâne principala problemă şi nu se ştie dacă va fi compensat de exporturi. Abia din toamnă vom vedea efectele ajustărilor realizate de Guvern în sectorul bugetar, pentru că populaţia nu mai cheltuie atât de mult şi atunci s-ar putea să vedem o ajustare şi în rezultatele financiare ale companiilor", a afirmat el.

El mai spune că în astfel de perioade, după o criză economică, investitorii de pe piaţa de capital se uită în primul rând după companii care sunt lideri în sectoarele lor de activitate pentru că acestea îşi pot majora cota de piaţă şi pot câştiga noi clienţi.

Totodată, profiturile cumulate ale acestora au urcat uşor, cu 2%, la 733,7 milioane de lei (173,5 milioane de lei), graţie profitului Petrom, care a crescut cu 77% în acelaşi interval, ajungând la 1,6 miliarde de lei (385 milioane de euro).

Un avans puternic a consemnat şi sectorul chimic, unde afacerile au crescut cu 18% pe ansamblu.

Azomureş Târgu-Mureş s-a remarcat prin creşterea de peste patru ori a profitului, la 68,9 mil. lei, în timp ce afacerile au explodat cu 66 de procente. Companiile din sectorul maşinilor şi echipamentelor au înregistrat un regres de 5 procente al afacerilor, reprezentând una dintre cele mai slabe rezultate dintre sectoarele analizate.

Singurul sector care a mai scăzut în primele şase luni a fost cel de construcţii, unde afacerile companiilor de la Bursă au coborât cumulat cu 5 procente.

"Nu mă surprinde deloc faptul că sectorul de construcţii continuă să scadă pentru că piaţa este la pământ în momentul de faţă. Pe sectorul de maşini şi echipamente anul trecut au fost la nivel extern programele "Rabla" din Germania şi alte state care au ajutat sectorul, iar anul acesta n-au mai funcţionat, de unde şi scăderea", spune Florin Ilie.

Potrivit lui, este greu de prognozat cum vor evolua acestea în partea a doua a anului.

"Dacă Germania va continua să-şi menţină ritmul de producţie, va avea nevoie de subcontractori. Totuşi anul acesta, pe plan extern guvernele au trecut la austeritate şi revenirea economică s-ar putea domoli în partea a doua a anului pentru că există mai puţini bani din partea guvernelor", explică Ilie.

Sectorul bunurilor de larg consum a urcat la Bursă cu 12 procente, companiile din acest sector bucurându-se de o uşoară relansare a consumului, însă firmele din acest sector au înregistrat per total pierderi, după ce erau pe profit în primele şase luni din 2009.

"Pe segmentul bunurilor de larg consum se va vedea probabil în semestrul doi o slăbiciune pentru că populaţia va avea disponibilităţi mai mici după tăirea salariilor şi vor plăti şi mai mult pe energie, plus influenţa inflaţiei, care are şi ea efect asupra consumului", spune Florin Ilie.

Companiile din sectorul alimentar au înregistrat o stagnare a afacerilor, iar cele din sectorul metalurgic şi-au majorat afacerile cu 38 de procente, cu preţul meţinerii unor pierderi semnificative şi în acest an.

Pierderile companiilor analizate din sectorul metalurgic au cumulat 177 milioane de lei.