Raiffeisen: Investitorii români nu sunt pregătiţi pentru produse complicate

Autor: Roxana Pricop 17.08.2010

Raiffeisen Centrobank, divizia de investiţii a grupului austriac omonim, încearcă să crească popularitatea produselor structurate listând la Bursă primele certificate pe indicele american S&P 500.



În doar câteva luni de la apariţia primelor reglementări privind tranzacţionarea produselor structurate pe bursa de la Bucureşti, două mari grupuri austriece Erste şi Raiffeisen au ajuns să îşi dispute această piaţă.

Deşi sunt considerate produse de investiţii mai complicate, iar gradul de educaţie financiară al investitorilor locali este încă sub nivelul altor pieţe din regiune, cei doi jucători văd un potenţial de dezvoltare. Reprezentanţii Raiffeisen Centrobank estimează că după primul an de acomodare volumele lunare de tranzacţionare cu cele nouă certificate index listate de companie la Bursă ar putea ajunge la 5-7 milioane de euro, similare cu cele de pe piaţa poloneză. Estimările acestora sunt mai conservatoare decât cele ale oficialilor Erste Bank care, în urmă cu o lună apreciau că tranzacţiile anuale cu propriile produse structurate ar putea ajunge la 100 mil. euro după primul an de acomodare. În ultima lună, investitorii locali au făcut tranzacţiile în valoare de aproape 5 mil. lei cu produsele structurate listate de Erste.

"Nu vrem să supraîncărcăm investitorii cu produse complicate. Am venit cu produse mai puţine şi cu grad mai redus de risc şi complexitate. Gradual, pe măsură ce investitorii vor înţelege tot mai bine acest tip de produse, vom diversifica gama de certificate. Vrem să facem totul pas cu pas şi cu precauţie", a spus Stefan Neubauer, responsabilul Raiffeisen Centrobank pentru Europa Centrală şi de Est.

Pachetul de produse adus Raiffeisen Centrobank este format din nouă certificate index cu activ suport indicele american S&P50, indicele bursei germane DAX, indicele ROTX dezvoltat de BVB şi bursa de la Viena, precum şi petrolul şi aurul. Astfel, în premieră, investitorii locali pot investi în cel mai urmărit indice bursier - S&P500 - direct de la bursa de la Bucureşti. Certificatele index oferă investitorului posibilitatea să investească într-o fracţiune din activul suport. De exemplu, prin achiziţia unui certificat index pe aur investitorul nu cumpără o uncie de aur, în valoare de circa 1.224 de dolari, ci o zecime din uncia de aur, deci poate accesa investiţia în aur cu sume mai mici de bani. Evoluţia certificatului index este identică cu cea a activului suport: dacă preţul aurului creşte, la fel se întâmplă şi cu cotaţia certificatului. Investitorul în certificatele index câştigă/pierde din aprecierea sau deprecierea preţului certificatului şi indirect a activului suport.

Bogdan Câmpianu, membru în conducerea societăţii de brokeraj Raiffeisen Capital&Investment, a anunţat că pentru a familiariza investitorii cu aceste produse compania va organiza întâlniri cu investitorii şi roadshow-uri în ţară.