Simplitatea elaborată

Până acum, Lucian Dan Teodorovici mi se părea un prozator cu talent, dar care încă ezita să scotă la iveală tot ce are mai bun în el. În cărţile anterioare, pendula între proza scurtă şi roman. Chiar şi cele două romane, Cu puţin timp înaintea coborârii extratereştrilor printre noi şi Circul nostru vă prezintă: se situau cumva la graniţa dintre nuvelă şi roman. Acolo autorul căuta cu încordare extraordinarul, îşi supunea personajele unor experimente care, deşi dramatice la origine, alunecau în ridicol: sinucigaşi longevivi, beţivi metafizici, îndrăgostiţi caraghioşi îşi căutau lecuirea în exces. Fireşte că era o proză agreabilă, dar cusăturile erau totuşi prea vizibile.

Recentul volum, Celelalte poveşti de dragoste (Editura Polirom, 2009) aduce o schimbare îmbucurătoare în scrisul autorului: efortul stilizării nu mai este vizibil, totul pare simplu, cuceritor de simplu.
De ce celelalte poveşti de dragoste? Pentru că, de regulă, literatura vede doar latura plăcută sau ieşită din comun a lucrurilor, doar romantismul ori melodrama. Or, din păcate sau din fericire, cele mai multe dintre poveştile noastre de dragoste sunt anodine, banale ori ascund, fără a ieşi doar prin asta din banalitate, frustrări, complexe, nemulţumiri. Fiecare dintre cele 11 povestiri din volum surprinde, cu maximă atenţie la detalii, ba chiar cu o savoare a decupării amănuntului colateral, câte o ipostază a neîmplinirii în iubire. Documentând fiecare câte ceva din latura mai întunecată a iubirii, aceste povestiri au, firesc, multe în comun şi par desprinse dintr-o istorie comună. Numai că, lasă a se înţelege autorul, toate poveştile de dragoste sunt la fel, mereu există câte ceva care lasă un gust amar, mereu există câte un regret, mereu ceva ştirbeşte fericirea pripit aşteptată. Altfel nu se poate. Fie că e vorba despre bărbatul matur, dezamăgit de aplatizarea sentimentului în timp (Şobolanul e mai viu decât ţestoasa), de cuplul copt aflat în impas, care încearcă să îşi salveze, de dragul trecutului sau al copilului, căsnicia (Scufundări), de eşecul amoros care împinge la suicid (Pe catalige), de gelozia soţului, care se simte umilit de trecutul nu foarte onorabil al consoartei (Copilul lup), de ezitarea între două femei (O noapte la hotel), fie că e vorba despre apărarea onoarei unei femei cu preţul vieţii (După gâşte) sau de trauma cauzată de moartea subită a logodnicei (Cu mai mulţi kilometri în urmă) ori chiar de nesiguranţa paternităţii (Lună plină), toate aceste poveşti au un element comun: naratorul (implicat, protagonist al povestirii sau măcar martor al ei) păstrează o anumită discreţie, nu vrea să devină explicit. Cred că acesta este marele câştig al prozei lui Lucian Dan Teodorovici: faptul că ştie să se stăpânească, să dozeze efectele, să amâne deznodământul, fără a deveni previzibil. Aceste "cazuri" nu mai au nimic ieşit din comun, ele sunt simple şi categorice aşa cum este viaţa; nu se lasă comentate, nu se lasă disecate, ci îşi impun evidenţa neconvenabilă.
Autorul nu vrea să facă analiză psihologică, nu intră abuziv în sensibilitatea personajelor, nu le disecă trăirile, ci le lasă, calm, să se manifeste. Deciziile nu se iau în urma unei terapii autoscopice, ci în urma unor acumulări încete, succesive, de reacţii care indică o sensibilitate iritată. Personajele descoperă treptat că nemulţumirea pe care o simt ţine şi ea de legile iubirii. Vine la pachet, odată cu restul. Exemplar mi se pare textul Scufundări, în care impasul este expus direct din primul paragraf: "Ei îi venea foarte greu să treacă peste faptul că eu o înşelasem, mi-a spus-o în nenumărate rânduri. Şi o înţelegeam. Mie mi se părea aproape imposibil să trec peste faptul că, după povestea mea, ne despărţiserăm, iar primul lucru pe care-l făcuse ea fusese să se vadă cu un alt bărbat". Totul este relatat cu o naturaleţe de nimic admonestată. Criza este una a comunicării, ca în majoritatea cuplurilor. Rareori partenerii reuşesc să se deschidă unul către celălalt, de aceea trecutul le rezervă mereu surprize umilitoare. Cei doi nu încearcă să-şi rezolve problema discutând, ci păstrând aparenţele şi digerându-şi, separat, oful. Insistenţa naratorului asupra amănuntelor este consecventă în toate prozele. Metoda este, pe alocuri, behavioristă şi rezervă cititorului surpriza finalului. Nu unul neapărat neaşteptat, căci nu contează cum se rezolvă conflictul, ci cum se ajunge la acea rezolvare; altfel spus, e important procesul, nu finalitatea. De data aceasta, bărbatul îşi dă seama că trebuie să treacă peste toate inconvenientele şi să-şi salveze căsnicia abia când observă cum un instructor de scufundări o curtează insistent pe soţia sa. Anumite gesturi ce ţin de intimitate lor i se par alarmante când sunt repetate de intrusul agresiv, astfel încât realizează cât înseamnă pentru el soţia şi copilul. Deşi proza este scrisă la persoana întâi, nu confesiunea ocupă prim-planul. Dimpotrivă, protagonistul se fereşte să-şi dea în vileag trăirile, gândurile; el preferă să se orienteze către detaliile întâmplărilor. Cu toate acestea, gelozia sa e semnul unei tensiuni care ascunde o nelinişte. Către final, brusc, fără nici o negociere prealabilă, îşi anunţă consoarta că a decis: "N-aş mai vrea să fim separaţi". A trecut prin multe până să ajungă aici, dar totul e de bănuit. Naratorul nu explică nimic şi bine face. Nici nu ar fi fost prea multe de explicat, cititorul poate intui foarte uşor totul. În fond, strategia aceasta este: să ambaleze toată drama sau neliniştea într-o pâslă de amănunte benigne, triviale, obişnuite. Nimic nu e strident în cartea lui Teodorovici, nici măcar suferinţa. Personajele suferă în surdină, decent, nu mai comit gesturi extravagante pentru a-şi face cunoscută criza, aşa cum se întâmpla în cărţile anterioare.
După gâşte este o proză egală ca tonalitate, deşi un eveniment depăşeşte, ca intensitate, atmosfera calmă, blândă a satului copilăriei naratorului. Umorul este prezent, dar folosit doar ca un condiment care nu atrage atenţia. Eventual o deviază către altceva, face ca acel eveniment-cheie să nu devină ţipător (la propriu şi la figurat). Mergând cu bunicul său pe uliţa ţiganilor, ca să recupereze nişte gâşte furate, copilul are prilejul să fie martorul unei întâmplări ale cărei înţelesuri le va pricepe mult mai târziu: un ţigan este bătut până ce moare de rudele şi vecinii săi pentru că nu vrea să divulge numele celei cu care a comis adulter. El apără onoarea şi chiar viaţa pirandei cu preţul propriei vieţi. Numai că evenimentul este relatat exact cum e perceput de martori: cu maximă discreţie, ca şi cum ar fi vorba de un fapt perfect justificat şi normal. Petrecut în gospodăria de peste gard. Şi, într-un fel, aşa şi este în acea lume. Ca în toate prozele din acest volum, finalul este diversionist: autorul nu face greşeala de a interpreta ceea ce a povestit, nu devine tezist. Dimpotrivă, e preocupat să mute reflectorul în altă parte: bunicul şi ţiganul îşi rezolvă litigiul legat de furtul gâştelor, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Experienţa copilului nu este evaluată de maturul care rememorează totul. Ultima propoziţie e cât se poate de banală: "Aşa îi plăcea lui să-mi spună, mormolocule". De parcă asta ar fi concluzia. Acesta este procedeul peste tot: finalul încearcă să abată atenţia cititorului de la drama abia prezentată. E un fel de a spune că toate acest drame ţin de firescul vieţii, că, după ce ele s-au consumat, totul revine la normal.
Ceea ce câştigă literatura lui Teodorovici odată cu Celelalte poveşti de dragoste este simplitatea, care întotdeauna în literatura de calitate este elaborată. Una atent drămuită, căutată, erudit construită. Şi totuşi, una care nu pare deloc forţată. Acesta este semnul, cel puţin pentru mine, că Teodorovici se apropie de marea literatură. Deocamdată miza este tatonarea unui stil, care, nu mai am nici o îndoială, va funcţiona ireproşabil într-un viitor roman. Unul dintre personajele acestui volum îşi declară speranţa că, peste ani, "va reuşi să scrie un roman adevărat". Poate greşesc, dar am impresia că aceasta este şi ambiţia lui Teodorovici şi, de fapt, a oricărui prozator care crede că are ceva de spus. S-a discutat insistent dacă Celelalte poveşti de dragoste reprezintă sau nu un roman. Nu asta mi se pare important. Personajele au destule în comun, povestirile par rostite de aceeaşi voce, elemente biografice se suprapun, dar nu aceste amănunte mi se par relevante. Eu unul cred că autorul a procedat bine că nu s-a încăpăţânat să lege lucrurile şi nu a ţinut morţiş să scrie un roman, nu şi-a fixat o miză inutil ambiţioasă. Ar fi fost facil şi, în plus, ar fi mutat accentul asupra personajului, când importante sunt poveştile în sine. Aşa, scenele disparate definesc aceeaşi experienţă a maturităţii, comună fiindu-le viziunea; personajele au depăşit vârsta când se cocoţau pe stâlpi sau îşi beau minţile pentru a-şi convinge iubita să le cedeze. Acum, ei suportă consecinţele iubirii sau ale căsniciei (că e totuna, ultima fiind varianta oficializată la care prima ajunge, fatalmente). Lucian Dan Teodorovici a scris cea mai bună carte a sa. Dacă am avut ezitări, acum nu mai am: el e un prozator în care încep să am încredere. Ştiu că următoarea carte nu are cum să nu fie foarte bună.

BOGDAN CRE}U (n`scut la 21 ianuarie 1978, în jude]ul Constan]a) este lector la Catedra de Literatur` Romån` din cadrul Facult`]ii de Litere, Universitatea "Al.I. Cuza" din Ia[i. Doctor în filologie, cu distinc]ia magna cum laudae, din iulie 2006. Volume publicate: Arpegii critice. Explor`ri în critica [i eseistica actuale (Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din Romånia; Premiul pentru debut al revistei "Convorbiri literare"); Matei Vi[niec - un optzecist atipic (Premiul pentru debut al "Ziarului de Ia[i", nominalizat la Premiul pentru debut al revistei "Romånia literar`"), Lecturi actuale. Pagini despre literatura romån` contemporan` (Premiul pentru critic` al revistei "Ateneu"), Utopia negativ` în literatura romån`. Cronicar literar, eseist; a publicat în jur de 500 de articole în diferite reviste culturale. Semneaz` prefe]e la numeroase volume, antologii etc. Redactor al revistei "Paradigma". Membru al Uniunii Scriitorilor din Romånia [i al Asocia]iei pentru Literatur` General` [i Comparat`. Din 2006, semneaz` o rubric` s`pt`månal` în "Ziarul de Ia[i". Colaborator la emisiunea "Convorbiri literare" a Radio Ia[i, din 2006.