Producătorii de componente auto îşi stabilesc noile cartiere generale în zona Craiovei

Autor: Bogdan Alecu 19.08.2010

Primii trei producători de componente care vor deveni furnizori pentru uzina Ford de la Craiova au început lucrările de construcţie la fabricile situate aproape de uzina Ford, anunţul acestora venind după ce constructorul american şi-a făcut publice noile planuri pentru fabrica din România, unde începând din toamna anului viitor va produce modelul B-Max, cu un an întârziere faţă de planul iniţial.



Tot în sectorul componentelor auto, un al patrulea producător este interesat de o investiţie pe fosta platformă industrială a ARO, în Câmpulung Muscel. "Sunt şanse să avem o nouă investiţie la Câmpulung, dar nu există încă niciun calendar al acestei investiţii", a spus Constantin Stroe, preşedintele Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), care mai deţine şi funcţia de vicepreşedinte al Automobile Dacia.

În acelaşi timp, potrivit preşedintelui ACAROM, România are în continuare "un potenţial uriaş de a atrage noi investiţii, dar criza ne-a dat înapoi. Pe acest fond am pierdut cel puţin zece mutări ale producătorilor de componente", dar elemente precum majorarea TVA şi instabilitatea legislativă sperie cel mai mult investitorii. În acelaşi timp, începând cu 2011 există şanse mari să vedem noi investiţii ale producătorilor de componente pe piaţa locală, potrivit lui Constantin Stroe.

Anunţul noilor investiţii reprezintă un prim semn legat de dezgheţarea investiţiilor străine pe piaţa locală unde industria producătoare de componente generează un business anual de aproape 5,4 mld. euro realizat de peste 800 de companii.

Zece producători la Craiova

Dintre cei zece producători de componente care se vor instala în cadrul uzinei Ford, Johnson Controls este prima companie care a demarat deja un program de recrutări. Primele posturi scoase la concurs sunt cele de ingineri, asistent manager, operator IT şi specialişti întreţinere, pentru care s-au publicat anunţuri în presa locală din Craiova.

"Nu vom construi o nouă uzină la Craiova. Vom utiliza un spaţiu în cadrul uzinei Ford. Valoarea investiţiei în România va fi de peste 10 mil. euro în următorii ani în vederea extinderii producţiei", au declarat oficialii Johnson Controls.

Compania americană va angaja 160 de oameni în fabrica de la Craiova potrivit propriilor informaţii, iar producţia va începe efectiv în 2012. Pe piaţa locală Johnson Controls mai deţine o fabrică la Ploieşti care produce huse pentru modelele Ford Focus şi C-Max.

Cea de-a doua unitate de producţie din cadrul uzinei Ford aparţine Lear Corporation, companie americană specializată pe producţia de cablaje şi sisteme electrice, potrivit unor surse din piaţă. Reprezentanţii Lear nu au comentat informaţia până la închiderea ediţiei.

Un al treilea furnizor în zona uzinei Ford se va instala în Balş, judeţul Olt. Potrivit declaraţiilor primarului localităţii, Ady Mădălin Teodosescu, investiţia se va ridica la peste 60 mil. euro, iar în cadrul noii facilităţi de producţie care va furniza mase plastice către Ford vor lucra peste 600 de oameni, în timp ce activitatea va demara în primul trimestru al anului viitor. Primarul din Balş nu a precizat însă numele investitorului.

Ford va demara în toamna anului viitor producţia viitorului model de clasă mică la Craiova, potrivit declaraţiilor lui John Fleming, fostul şef al Ford Europa care acum ocupă funcţia de vicepreşedinte executiv pentru facilităţile de producţie ale Ford Motor Company, cu aproape un an întârziere faţă de planurile iniţiale. Producţia viitorului B-Max va urca în 2013 la aproximativ 150.000 de unităţi, dintr-un total de 225.000 de autovehicule.