Flanco scapă de faliment după opt luni de emoţii

Autor: Mihaela Popescu 25.08.2010

Cele trei bănci care au creditat reţeaua Flanco în perioada de creştere a electro-retailului - ING, UniCredit Ţiriac Bank şi BRD - au aprobat ieri planul de reorganizare a companiei aflate în insolvenţă, care practic elimină riscul de intrare în faliment a acesteia. În acelaşi timp, băncile speră să recupereze aproximativ 12 mil. euro de la retailer prin atragerea unui investitor cu lichidităţi în acţionariat.
"S-a votat planul de reorganizare, deci varianta falimentului companiei este exclusă în acest moment", a explicat Andreea Anghelof, Senior Partner al Casei de Insolvenţă Transilvania SPRL, administratorul judiciar al Flanco International.
Ea a mai spus că băncile creditoare poartă discuţii cu doi investitori interesaţi de preluarea businessului retailerului, ambii fiind dispuşi să aducă lichidităţi de minimum 14 milioane de euro pentru a acoperi datoriile reţelei şi pentru a-i majora capitalul de lucru. Flanco are 70 de magazine în prezent şi mizează pe afaceri de 110 mil. euro în 2011. Operatorul reţelei a intrat în insolvenţă în decembrie 2009.