Ipec îşi dublează producţia pe baza contractelor cu IKEA
Producătorul de articole de menaj din porţelan Ipec din Alba
Iulia şi-a bugetat pentru anul viitor o cifră de afaceri de 17 mil.
euro, ca urmare a creşterii numărului de comenzi venite din partea
grupului suedez IKEA.
Ipec a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 8,5 mil. euro,
cu 30% mai mult decât în anul anterior, şi estimează pentru acest
an vânzări totale de 13 mil. euro. Potrivit reprezentanţilor
companiei din Alba, estimările făcute au la bază previziunile de
vânzări pentru următorii 5 ani ale IKEA, principalul client al
celor de la Ipec.
"Dublarea capacităţii de producţie şi totodată a cifrei de afaceri
anul viitor (faţă de 2009 - n. red.) s-a decis în baza
previziunilor venite din partea IKEA, astfel că în momentul de faţă
80% din totalul vânzărilor noastre sunt realizate pe baza
contractelor cu firma suedeză. Putem spune că mărirea portofoliului
de comenzi se datorează creşterii productivităţii prin
automatizări, respectiv robotizarea mai multor operaţii, program
aflat încă în derulare", a declarat pentru ZF Transilvania Elena
Covaciu, director general al Ipec.
Compania din Alba activează în industria ceramică, fiind unul
dintre principalii producători autohtoni de articole de vitrus
menaj. Oficialii Ipec spun că numărul de angajaţi ai companiei este
de 371 de persoane şi că intenţionează ca până la finele anului să
ajungă la un efectiv de 400 de oameni.
Compania Ipec a fost înfiinţată în anul 1994. În anul 2000, IKEA a
anunţat că doreşte să finanţeze printr-un împrumut unul dintre
furnizorii actuali, pentru a dezvolta o nouă capacitate de
producţie, acest lucru fiind comunicat tuturor furnizorilor din
domeniul ceramic. Ipec a câştigat finanţarea, dezvoltând până în
prezent colaborarea cu IKEA. Ipec este controlată în totalitate de
familia Covaciu, acţionarii fiind Elena Covaciu, Cosmin Covaciu şi
Cristian Covaciu.