Şeful SIF Moldova: Lucrăm deja la strategia de investiţii pentru 2011

Autor: Roxana Pricop 30.08.2010

SIF Moldova (SIF2) lucrează deja la strategia de investiţii pentru 2011 consultându-se cu experţi externi, după ce a realizat în primele şase luni profitul bugetat pe întreg anul şi a acumulat lichidităţi de 125 mil. lei în conturi.

Cu active de 1,12 mld. lei (264 mil. euro) în portofoliu, SIF Moldova şi-a atins profitul bugetat pentru 2010 încă din primele şase luni ale anului când a câştigat 57,2 mil. lei (13,8 mil. euro), în special graţie vânzărilor de acţiuni BRD. De la începutul anului, societatea a vândut un pachet 4,2 mil. acţiuni BRD, reprezentând 0,61% din capitalul băncii, pe care a încasat peste 50 mil. lei. Pachetul de acţiuni deţinut de SIF Moldova la BRD este o participaţie istorică primită în momentul constituirii. Cum SIF-ul are acţiunile BRD în portofoliu încă de la înfiinţare, la o valoare de achiziţie egală cu valoarea nominală, peste 90% din veniturile obţinute se regăsesc în profitul societăţii. Strategia s-a dovedit câştigătoare: SIF Moldova a fost cea mai profitabilă dintre SIF-uri şi a reuşit să strângă lichidităţi de circa 125 mil. lei la finele lunii iunie, de trei ori mai mult decât avea în conturi în acelaşi interval al anului trecut.

"Avem o expunere ridicată pe bănci şi luăm în calcul alternative, precum şi restructurarea porto­foliului. Însă trebuie să vedem ce punem în locul băncilor", a spus Costel Ceocea, preşedintele SIF Molodva.

Pe timp de criză, expunerea ridicată a SIF-urilor pe acţiunile bancare (BCR şi BRD-ambele participaţii istorice) s-a transformat într-un punct nevralgic al portofoliului, în contextul în care dividendele încasate de la bănci erau tot mai mici sau chiar deloc, iar instituţiile de credit aveau nevoi tot mai mari de a-şi consolida activitatea prin majorări de capital.

În cazul participaţiilor deţinute la BCR, cele cinci SIF-uri au fost nevoite să renunţe la dividende anul acesta pentru a nu mai aduce bani suplimentari la capitalul băncii. Mai mult, anul trecut, patru SIF-uri au refuzat să subscrie la majorarea de capital în valoare de 55 mil. euro derulată de Bancpost, preferând să le fie reduse participaţiile pentru ca în cele din urmă să-şi vândă pachetele deţinute către acţionarul majoritar-grupul elen EFG Eurobank

Speculaţiile pe Bursă continuă şi în 2011

Drept reacţie la noile condiţii de piaţă, SIF Moldova a început un proces de restructurare a portofoliului, încercând să compenseze impactul negativ al dividendelor mici asupra veniturilor prin speculaţii pe bursă.

"În mod cert ne vom continua strategia de speculaţii pe emitenţi de pe piaţa de capital. Vom căuta oportunităţi şi pe pieţele externe unde există un grad mare de predictibilitate", a explicat preşedintele SIF2.

În acest an, SIF Moldova a cumpărat pachete semnificative de acţiuni la Banca Transilvania, Aerostar Bacău (ARS), Broker Cluj (BRK), Biofarm (BIO), Transgaz (TGN) şi Armax-Gaz Me­diaş (ARAX). Printre achiziţiile societăţii se nu­mără şi acţiuni la BVB şi Sibex. De asemenea, societatea de investiţii a făcut pasul pe pieţele externe, investind în acţiuni ale companiilor energetice CEZ (Cehia) şi Tauron (Polonia), precum şi în titlurile produ­că­torului de software polonez Asseco, investiţiile totale pe pieţele externe apropiindu-se de 9 mil.lei.

"Problema nu este cum anume vom încheia anul, ci cum ne pregătim pentru 2011. Anul viitor va fi un an dificil şi puţin predictibil. Lucrăm deja la strategia de investiţii pentru anul 2011 şi avem contacte în acest cu experţi externi", a mai spus Ceocea.

Şi-a consolidat poziţia la Fondul Proprietatea

Investiţiile în acţiunile emise de Fondul Proprietatea, încă nelistat la Bursă, au reprezentat pentru SIF Moldova o soluţie de diminuare a expunerii pe sectorul bancar şi de diver­sificare a portofoliului.

Socie­tatea a început să cumpere acţiuni Fondul Proprietatea din prima parte a anului trecut, urmărind un orizont mediu şi lung de investiţie. În prezent, SIF Moldova are peste 90 de milioane de acţiuni FP în portofoliu, reprezentând 0,65% din capitalul Fondului.

"Vom mai căuta oportunităţi de a achiziţiona acţiuni la Fond pentru a ne consolida poziţia în acţionariat înainte de listarea Fondului. Suntem în discuţii cu mai mulţi intermediari şi în funcţie de preţ vom lua decizia de cumpărare", a continuat Ceocea.

Cea mai recentă tranzacţie publică a fost încheiată de SIF Moldova săptămână trecută când societatea a cumpărat acţiuni la Fond în valoare de 4 milioane de lei.

Întâlnire cu acţionarul BCR în septembrie

Tot pentru a găsi o soluţie de a-şi reduce expunerea pe sectorul bancar, conducerea SIF Moldova susţine că ar trebui începute pregătirile pentru listarea BCR, unde cele cinci SIF-uri controlează cumulat 30% din capital. Prin listarea băncii, SIF-urile vor putea obţine o cale de exit sau de consolidare a poziţiei în acţionariatul celei mai mari bănci din sistem.

"În prima decadă a lunii sep­tem­brie ne vom întâlni cu reprezentanţii Erste Bank, acţionarul majoritar al BCR, alături de conducerile celorlalte patru SIF-uri pentru a selecta o firmă care să realizeze un studiu de impact asupra listării BCR", a afirmat preşedintele SIF2.

Listarea celei mai mari bănci locale ar fi trebuit să aibă loc anul trecut, aşa cum a fost stabilit iniţial în contractul de privatizare din 2006.

Îngrijoraţi de contextul nefavorabil de pe pieţele financiare, cele cinci SIF-uri, care deţin cumulat o participaţie de 30% din BCR, alături de acţionarul majoritar - grupul austriac Erste - au semnat un acord prin care au amânat listarea BCR pentru anul 2011.

În octombrie 2011 se împlinesc cinci ani de la privatizarea BCR, eveniment care ar trebui să coincidă cu intrarea la tranzacţionare pe Bursa de Valori Bucureşi (BVB) a acţiunilor BCR.

În urmă cu patru ani, grupul austriac a plătit un preţ de 7,65 euro pentru fiecare acţiune BCR, suma totală fiind de 2,235 mld. euro pentru un pachet de 61,88% din capitalul social al instituţiei de credit.