Noul BMW X3 vine la finele anului de la 40.000 de euro

Ziarul Financiar 31.08.2010

Primele modele din cea de-a doua generaţie a SUV-ului BMW X3 vor fi livrate pe piaţa locală spre sfârşitul acestui an. Gama motorizărilor va fi alcătuită dintr-un propulsor diesel cu patru cilintri care dezvoltă 184 CP - xDrive20d şi o versiune cu propulsor pe benzină, cu şase cilindri în linie de 306 CP - x Drive35i. Acesta din urmă va avea un preţ de pornire de 51.700 EUR cu TVA inclus.

Noul BMW X3 xDrive35i este echipat standard cu o transmisie automată cu opt trepte. Această opţiune este disponibilă şi pentru BMW X3 xDrive20d, ca alternativă la cutia de viteze manuală cu şase trepte oferită în echiparea standard. Transmisia automată este combinată în premieră cu funcţia Auto Start Stop. Atunci când automobilul se opreşte la intersecţii sau în blocajele din trafic, motorul este deconectat automat. Imediat ce conducătorul ridică piciorul de pe pedala de frână, propulsorul reporneşte.

Automobilul este echipat standard cu o serie de tehnologii BMW EfficientDynamics precum indicator al punctului de schimbare optim al treptei de viteză, Brake Energy Regeneration (recuperarea energiei la frânare), EPS Electric Power Steering (servodirecţie asistată electric), componente auxiliare electrice controlate inteligent sau pneurile cu rezistenţă redusă la înaintare contribuie la scădere consumului de combustibil şi a nivelului de emisii.

Noul BMW X3 xDrive20d oferă acum performanţe mai bune şi o eficienţă sporită în comparaţie cu oricare dintre competitori. Propulsat de un motor turbo diesel de 2,0 litri, cu patru cilindri, cu carter din aluminiu şi injecţie directă Common Rail, modelul atinge un maxim al puterii de 135 kW/184 CP la 4.000 rpm şi un vârf al cuplului de 380 Nm pe o plajă a turaţiilor cuprinsă între 1.750 şi 2.750 rpm. Motorul permite accelerarea de la 0 la 100 km/h în 8,5 secunde şi atingerea unei viteze maximă de 210 km/h. Cu un consum mediu de combustibil de 5,6 litri/100 km şi un nivel al emisiilor CO2 de 149 g/km, BMW X3 xDrive20d stabileşte noi standarde de eficienţă în acest segment de piaţă. Noul BMW X3 xDrive20d cu transmisie automată reuşeşte aceeaşi acceleraţie, viteză maximă şi consum de combustibil, dar cu un nivel al emisiilor CO2 de 147 g/km.

Motorul de 3,0 litri xDrive35i furnizează un maxim de 225 kW/306 CP la 5.800 rpm, cu un vârf al cuplului - 400 Nm - disponibil deja de la 1.300 rpm. Propulsorul permite ca X3 xDrive35i să sprinteze de la 0 la 100 km/h în doar 5,7 secunde. Viteza maximă este de 245 km/h. BMW X3 xDrive35i oferă nu doar cele mai dinamice caracteristici, dar şi cel mai bun consum şi nivel de emisii pentru această clasă de motoare. Consumul mediu în ciclul de testare EU este de 8,8 litri/100 km şi nivelul emisiilor CO2 este de 204 grame per kilometru.

Noul BMW X3 este echipat standard cu tehnologia BMW xDrive de transmisie integrală permanentă. Acest sistem controlat electronic asigură o distribuţie variabilă a cuplului între cele două punţi. Unitatea de control, care se află în legătură cu DSC Dynamic Stability Control (Control Dinamic al Stabilităţii), contracarează orice tendinţă de supravirare sau subvirare prin reacţii rapide şi precise. Prin utilizarea unui reglaj inovator conceput să îmbunătăţească dinamica, tehnologia inteligentă de transmisie integrală optimizează nu numai tracţiunea, dar, mai important, manevrabilitatea în viraje. în timpul unei virări bruşte, de exemplu, un procent important din cuplul de tracţiune este transferat către roţile spate.

Opţional, Performance Control sporeşte şi mai mult comportamentul agil al modelului BMW X3. Frânarea precisă a roţii spate din interiorul virajului şi creşterea simultană a puterii transmise către puntea spate asigură automobilului un comportament deosebit de agil. Aceasta duce la o sporire a dinamicii în viraje şi o tracţiune optimizată.

Noul BMW X3 dispune, de asemenea, de o tehnologie a suspensiei care reprezintă o dezvoltare complet nouă. Combinaţia dintre axul faţă, cu dublă legătură arc-lonjeron, şi cel spate, cu ansamblu multibraţ, oferă condiţia ideală pentru agilitate şi confort al călătoriei optimizate. EPS Electric Power Steering (servodirecţia asistată electric), care include şi funcţia Servotronic cu varierea gradului de asistare al direcţiei în funcţie de viteză, este oferit în premieră la un model BMW X3 şi contribuie semnificativ la asigurarea unui comportament exact al direcţiei. Variable Sports Steering, nou concepută şi disponibilă opţional, variază raportul dintre unghiul de rotaţie al volanului şi cel al roţilor pentru manevre mai uşoare la parcare sau slalom şi control mai bun la viteze mari.

Dynamic Damper Control (Controlul Dinamic al Amortizoarelor) este disponibil opţional la noul BMW X3. Amortizoarele controlate electronic se adaptează la suprafaţa drumului şi la stilul de condus al celui de la volan. Conducătorul are posibilitatea de a influenţa programul specific de control al amortizoarelor prin utilizarea sistemului de Dynamic Driving Control. Această funcţie, care este disponibilă în premieră la gama de modele BMW X, permite conducătorului să opteze pentru unul din modurile "NORMAL", "SPORT" şi "SPORT Plus" prin utilizarea unui buton amplasat pe consola centrală. Acest sistem modifică comportamentul amortizoarelor, răspunsul acceleraţiei, reacţia cutiei de viteze, răspunsul direcţiei şi modul de funcţionare DSC. Toţi factorii sunt combinaţi într-un reglaj general bine echilibrat în funcţie de setarea aleasă.

Alegerea dotărilor opţionale poate începe cu controlul automat al climei cu gestiune pe două zone, acoperiş panoramic, echipament audio de top şi sistem de navigaţie Professional cu stocare pe hard disc şi poate ajunge la operare automată a haionului sau la cârlig de remorcare cu cârlig pivotant electronic. Sistemele de asistenţă ale conducătorului auto BMW ConnectedDrive sunt fără echivalent în segment. Noul BMW X3 poate fi echipat, printre altele, cu sisteme Head-up Display, Adaptive Cornering Headlights (faruri adaptive la viraj), High-beam Assistant (asistare automată a fazei lungi), Cruise Control (tempomat) cu funcţie de frânare (standard la BMW X3 xDrive35i) şi trei camere video pentru manevre de parcare cu vedere Top View.

Noul BMW X3 este produs la uzina BMW din Spartanburg, în conformitate cu standardele înalte de calitate ale BMW Group. Prin producţia modelelor BMW X5 şi BMW X6, locaţia, aflată în statul american Carolina de Nord.