Ucraina cere ajutorul nemţilor ca să-şi modernizeze gazoductele

Autor: Catalina Apostoiu 31.08.2010

Guvernul de la Kiev a propus Germaniei să colaboreze cu Ucraina în vederea modernizării sistemului de gazoducte al fostului stat sovietic, potrivit agenţiei de presă Thomson Reuters.

Ucraina administrează principala rută de tranzit pentru gazele ruse către Europa, iar Kievul şi Moscova au o istorie de dispute privitoare la preţurile gazelor, care au generat întreruperi ale livrărilor în Europa. Totuşi, disputele respective au avut loc pe fondul relaţiilor tensionate dintre Kremlin şi fostul preşedinte pro-occidental Victor Iuşcenko.

În cadrul unei conferinţe de presă cu preşedintele ucrainean Victor Ianukovici, cancelarul german Angela Merkel a declarat că cele două ţări vor lansa un forum de business în această toamnă drept platformă pentru extinderea legăturilor în domeniul energetic şi investiţiilor germane.

"În special, se va discuta cum şi în ce măsură Germania poate juca un rol constructiv în restructurarea pieţei de gaze a Ucrainei", a declarat Merkel.

Ianukovici, care a înclinat puternic politica externă din nou către Rusia de când a preluat funcţia de preşedinte, a declarat că a propus anumite planuri cancelarului german Angela Merkel, fără a dezvălui însă detalii în acest sens.

"Ucraina vrea să fie şi va fi un partener de încredere atât pentru Rusia, ca şi furnizor de gaze, cât şi pentru Europa, ca şi utilizator final", a declarat preşedintele Ucrainei.

Este în interesul Europei să contribuie la modernizarea sistemului de gazoducte pentru a câştiga influenţă asupra utilizării acestora, a adăugat Ianukovici.