Cum va arăta economia UE în a doua jumătate a anului

Autor: Andreea Neferu 31.08.2010

Deşi mai mulţi indicatori au arătat că economia europeană a prins forţă în luna august, iar inflaţia a mai pierdut din elan, unii analişti se tem că evoluţia economică a Bătrânului Continent în cel de-al doilea semestru va fi afectată de măsurile de austeritate implementate de o serie de guverne europene.

Potrivit unui raport realizat de Comisia Europeană, indicatorul privind sentimentul economic în cele 16 state ce folosesc moneda euro a urcat la 101,8 puncte, faţă de 101,1 în iulie, scrie The New York Times. Aceasta a fost cea de-a cincea lună consecutivă de creştere, după ce în martie 2009 indicatorul atinsese un minim de 64,6 puncte.

Având însă în vedere relaţia istorică dintre evoluţia sentimentului economic şi creşterea PIB, "acest indicator (al sentimentului economic - n.r.) sugerează faptul că economia va creşte cu circa 0,6% în al treilea trimestru", a declarat Nick Kounis, director de cercetare macroeconomică din cadrul ABN AMRO.

Creşterea e anemică, dar nu cădem din nou în recesiune

Economia zonei euro a avansat cu 1% în al doilea trimestru al lui 2010, însă economiştii se tem că pe viitor aceasta ar putea fi afectată de măsurile de austeritate adoptate de o parte dintre guvernele europene cu scopul de a înlătura criza datoriilor, dar şi de cererea în scădere pentru produsele exportate către China şi Statele Unite.

"Economia zonei euro nu va reuşi să ignore legile gravitaţiei pentru prea mult timp. Creşterea economică la nivel mondial şi-a atins vârful, piaţa muncii din zona euro rămâne «adormită», în timp ce măsurile de consolidare a finanţelor publice sunt în plină implementare. Ne aşteptăm ca economia să încetinească în următoarele luni", a explicat Kounis.

Chiar dacă ritmul de creştere economică va încetini, nu există pericolul ca Bătrânul Continent să cadă din nou în plasa recesiunii.

"Creşterea economică din zona euro va rămâne pe plus în a doua jumătate a anului, probabil tot în jurul cifrei de 1%. Avans se va înregistra şi la nivelul întregii Uniuni Europene, probabil cu câteva excepţii, printre care şi România, în principal şi din cauza măsurilor foarte dure implementate. Trebuie să fim cu ochii însă pe Germania, care a condus şi în primul semestru plutonul creşterilor economice", a declarat Luchian Anghel, economist-şef în cadrul BCR.

Alte date publicate la început de săptămână au arătat că indicatorul ce evaluează percepţia consumatorilor s-a îmbunătăţit de la -14 puncte în iulie la -11 puncte în august.

De asemenea, indicele care măsoară disponibilitatea consumatorilor de a efectua achiziţii majore în următoarele 12 luni a urcat uşor în august, după ce a atins în iulie cel mai scăzut nivel de după mai 2009.

Creşte încrederea, dar nu şi consumul

"Această situaţie menţine temerile potrivit cărora creşterea încrederii consumatorilor nu se va traduce neapărat printr-o majorare semnificativă a cheltuielilor", a declarat Howard Archer, economist în cadrul companiei IHS Global Insight. Indicatorul care configurează sectorul industrial a rămas însă neschimbat în luna august, la -4 puncte, în schimb cel din industria serviciilor a urcat de la 6 la 7 puncte. "Concluzia este că activitatea continuă totuşi să se extindă; cu toate acestea, creşterea bazată pe exporturi va trebui înlocuită de o expansiune influenţată de consum, situaţie ce nu se întrevede însă pentru moment", a explicat şi economistul Dominique Barbet de la banca franceză BNP Paribas.