Orange vrea să facă bani şi din „service“ pentru telefoane mobile

Autor: Magraon Andreea 31.08.2010

Orange, numărul unu pe piaţa locală de telefonie mobilă, a lansat două noi servicii de suport pentru clienţi, prin care utilizatorii de smartphone-uri şi alte tipuri de telefoane mobile pot primi asistenţă pentru orice tip de probleme, de la reconfigurarea terminalelor şi instalarea unor aplicaţii până la schimbarea carcasei.

Unul dintre aceste servicii este Smart Service, destinat utilizatorilor de smartphone-uri, disponibil în toate magazinele Orange. "Segmentul smartphone-urilor este cel cu cea mai mare creştere de la an la an, chiar şi în perioadă de criză. Ne aşteptăm ca această tendinţă să se menţină având în vedere volumele mari vândute", a declarat Sorin Blideran, senior product manager Orange.

Astfel, pentru 5,21 de euro, clienţii Orange pot primi asistenţă pentru instalarea unor aplicaţii, actualizare de software, instalarea cartelei SIM sau configurarea setărilor de SMS, MMS şi internet. Pe lângă aceste servicii, pentru 2,10 euro utilizatorii pot transfera informaţiile dintr-un telefon pe altul atunci când doresc să-l înlocuiască. În afara serviciului Smart Service, tariful standard pentru transferul de informaţii este de 5,21 de euro, iar pentru transferul pe un card USB preţul este de 3,13 euro.

Smart Service vine în completarea serviciului Smartphone Expert, lansat pe 15 aprilie, prin intermediul căruia clienţii Orange pot suna la 408 şi primesc asistenţă prin telefon de la un specialist al operatorului. Serviciul este gratuit pentru clienţii care folosesc un serviciu de date al companiei.

Orange, cu aproape 10,5 milioane de clienţi, a avut afaceri de 484 milioane de euro în primul semestru al anului.

Celălalt serviciu lansat de Orange se numeşte Care Center, prin care utilizatorii primesc asistenţă pe loc pentru orice tip de telefon mobil. În funcţie de dificultatea operaţiunii, costurile variză între 20 şi 450 de lei (5 şi 100 de euro). Serviciile încluse sunt decodarea de telefoane, schimbarea de tastaturi şi carcase sau reactualizări de software. Un telefon cumpărat la un preţ mai mic de la Orange împreună cu un abonament poate fi decodat cu 26 de euro după încheierea perioadei contractuale sau cu 100 de euro în timpul perioadei de abonament. În cazul în care reparaţiile nu pot fi făcute pe loc şi telefonul trebuie trimis în service, clienţul primeşte un telefon mobil la schimb pe durata reparaţiei. Reparaţiile pot fi făcute în timpul garanţiei şi postgaranţie.

Momentan, serviciul Care Center este disponibil numai în Orange Concept Store şi Orange shop Pantelimon din Capitală. "Avem în vedere extinderea reţelei Care Center şi în alte magazine din ţară", a mai spus Sorin Blideran. În prezent compania are 6 angajaţi care sunt parte a proiectului Care Center din cele două magazine, suportul fiind asigurat de Euristic Partner, companie condusă de Răzvan Marinescu. Compania asigură logistica şi linia de business pentru centrul de suport pentru clienţi din Bucureşti al Nokia, cel mai mai mare producător de telefoane mobile din lume, lansat în luna iunie.