Opinie Adrian Vasilescu: Capcana soluţiilor de forţă majoră

Resuscitarea bugetului, începând cu balanţa veniturilor şi încheind cu balanţa cheltuielilor, a devenit urgenţa-urgenţelor. Şi orice amânare a restructurării celor două balanţe ar fi un risc extrem. Calea firească pentru redresarea bugetului ar fi ca roata afacerilor să se învârtească fără odihnă, în aşa fel încât să vedem înmulţindu-se banii sănătoşi. A gândi însă că, în 2010, societatea românească ar putea păşi pe această cale este mai mult decât o iluzie. Numai că alternativele de forţă majoră deschid capcane în care economia suflă greu.

Soluţia aleasă pentru ieşirea din impas a fost de forţă majoră a înăspririi fiscalităţii, accentul-şoc căzând pe creşterea taxei pe valoarea adăugată. Acel TVA plătit de noi toţi, de la copii la bătrâni, la fiecare cumpărătură, de la covrigi la automobile. De ce a adoptat România această cale, fără îndoială iritantă în plan social şi politic? Pentru că fiscalitatea excesivă ne condamnă să amânăm şi mai mult ieşirea din recesiune. Taxele mai mari ameninţă iniţiativa privată, descurajează activitatea companiilor şi îi blochează pe investitori. E drept, poate vor fi adunate mai multe venituri la buget, dar cu preţul uriaş al prelungirii crizei. Şi al unei inflaţii deprimante, ce ar lovi întreaga societate. De ce aşadar? Fiindcă nu exista o altă cale.

Căile de forţă majoră, un timp, pot să ne asigure supravieţuirea. În condiţii de forţă majoră. După care va fi nevoie să devină posibilă, repede, cât mai repede, înaintarea pe căi fireşti. Altfel, vom fi nevoiţi să suportăm - prin adăugare la tăierile de salarii şi la creşterea TVA - alte împovărătoare majorări de taxe.

Societatea românească are nevoie de un climat economic sănătos, întemeiat pe grija pentru lucrul bine făcut. Un astfel de climat nu va putea să fie consolidat înainte de a fi trasate câteva linii de forţă: întărirea disciplinei financiare şi contractuale, dezvoltarea educaţiei pentru munca performantă, preocuparea pentru formarea unor elite economice. Iată datele tabloului. Paradigma vremii. Ţara visează, acum, la ieşirea din recesiune. La creştere cu semnul plus. Dar la o astfel de valoare adăugată nu vom putea să ajungem fără garanţia că vom putea obţine un PIB sănătos. Fiindcă, dacă am forţa creşterea, n-am obţine decât o creştere bolnavă. Un ritm mai bun al Produsului Intern Brut fără o creştere de bună calitate. Iar asta nu ne-ar aduce neapărat şi condiţii de viaţă mai bune. Dincolo de cele trei oglinzi în care se reflectă creşterea economică - PIB-ul total, PIB-ul pe locuitor şi ritmul de mişcare al PIB-ului exprimat în procente - o mare însemnătate o are structura acestui indicator sintetic. Dacă producţia de bunuri şi de servicii nu se face în totalitate cu faţa la criteriile calitative, plusul de valoare adăugată nu ar aduce mai multă bunăstare. Dimpotrivă, am avea mai puţină bunăstare.

În 2010, însă, nu cred că România are condiţii pentru a începe reformele structurale de care avem nevoie. Consider că, deocamdată, suntem nevoiţi să punem accentul pe ajustări structurale. Absolut necesare. Iar oferta internă însă nu va putea fi niciodată hrănită cu... deficit bugetar. Atât timp cât investiţiile sunt încă timide, performanţele vor creşte încet, iar milioane de români vor continua să-şi facă un stil de viaţă din supravieţuirea de azi pe mâine, mulţi trăind numai din ajutoare sociale. Schimbări importante n-au cum să intervină. Şi nici mai multă bunăstare nu vom avea. O alegere radicală e, aşadar, inevitabilă. Ori va fi grăbită ajustarea structurală, ori vom ajunge la o restrângere dramatică a cererii de consum solvabile. Altă variantă nu avem.

Un lucru se înţelege greu: acela că, pentru stimularea muncii, înainte de bani avem nevoie de o gândire vie, modernă, descătuşată de povara trecutului. Altfel, viaţa va continua să fie grea pentru salariaţii cu venituri fixe şi mici. Şi, mai cu seamă, pentru pensionari. Ei, cei dintâi, vor fi loviţi de preţurile ce se apropie, în România, de cele din ţările dezvoltate. În timp ce preţul muncii va fi pe mai departe împiedicat să urce de eficienţa modestă a muncii.

Din criză nu avem cum să ieşim cu adevărat fără activarea unor valori în care oamenii să creadă. Şi care să le motiveze spiritul de iniţiativă, atitudinea corectă faţă de legi, nevoia de ordine şi de muncă performantă. Mai mult chiar: să fie stimulaţi - prin acces liber la educaţie, la învăţătură, la afirmare - să devină competitivi.