Exporturile de cereale din Ucraina, blocate de vameşi

Autor: Mediafax 01.09.2010

Serviciul vamal din Ucraina a blocat aproape complet exporturile de cereale şi a înăsprit controalele de calitate, au declarat traderii ucraineni. "Situaţia a devenit şi mai dificilă. Săptămâna trecută, am putut să facem unele livrări, dar în prezent vasele sunt blocate în porturi de către vameşi", a declarat un trader ucrainean. El a spus că firma pe care o reprezintă nu a primit explicaţii din partea autorităţilor vamale. "Am trimis un vas săptămâna trecută, după o întârziere serioasă, dar nimic în această săptămână", a spus un alt trader. Recolta de grâu a Ucrainei ar putea scădea la circa 17 milioane de tone în 2010, de la 20,9 milioane în 2009, după gerul puternic din iarna trecută şi valul de căldură din iulie şi august.