Transportatorul Gefco are un nou director general

Autor: Mediafax 01.09.2010

Compania de transport şi logistică GEFCO România a numit un nou director general, respectiv Christophe De Korver, care îl va înlocui pe Denis Renard care a ocupat această poziţie în cadrul grupului timp de şase ani. "Mă bucur să mă alătur grupului GEFCO România, acesta este un pas înainte în ceea ce priveşte cariera mea profesionalăi", a declarat Christophe de Korver. Christophe De Korver are 16 ani experienţă în domeniul logistic, dintre care opt petrecuţi în cadrul grupului GEFCO în Cehia şi Franţa. Denis Renard îşi va continua activitatea în grupul GEFCO, urmând să ocupe funcţia de director general al GEFCO Slovacia.