Orga şi organul

Autor: Alexandru Ciolan 02.09.2010

Înrudit cu ergon, "muncă", din a cărui familie făcea parte, elenul organon, "instrument", cu specializările "unealtă", "instrument muzical" şi "organ anatomic" (în fond, tot un instrument menit exercitării unei funcţii precise), a trecut în latină (organum) şi, de acolo, a fost împrumutat de limbile de cultură (fr. organe, it., sp. organo, engl. organ etc.).

În Grecia şi în Roma antice orga (instrumentul muzical cu claviatură ale cărui sunete sunt produse de trecerea aerului prin tuburi de diferite dimensiuni) era portabilă şi hidraulică, aerul fiind împins în tuburi de forţa apei. După inventarea foalelor, în secolul al IV-lea, orga hidraulică şi cea pneumatică au coexistat vreme de multe secole, înainte ca sistemul cu aer să se impună definitiv. Tot de multe secole a avut nevoie orga, uitată în Occident, pentru a reveni din Bizanţ şi a intra, la început în mănăstirile, apoi în bisericile şi catedralele catolice.
Similitudinea de formă a instrumentului muzical cu armele de artilerie cu mai multe ţevi a dat, în timpul celui de-al doilea război mondial, Katiuşei ruseşti (lansator de proiectile autopropulsate) numele, mai cunoscut în Occident, de orga lui Stalin. (Nu era prima dată în istorie când bubuitul armelor era asemuit cu sunetul maiestuos al muzicii. "Asta-i muzica ce-mi place!" e exclamaţia entuziastă a regelui Carol I care a deschis, în 1877, la Calafat, primele salve de artilerie din Războiul pentru Independenţă…)
Cele şase lucrări de logică ale lui Aristotel au fost numite, mult după moartea Stagiritului, de peripateticienii care i-au urmat în Liceu, Organon, pentru a sublinia rolul pur instrumental pe care îl acordau logicii. Şaptesprezece secole mai târziu, în 1620, englezul Francis Bacon îşi publica lucrarea întemeietoare a cercetării ştiinţifice moderne şi o intitula, spre a se delimita de metoda aristotelică, Novum Organum (întreg volumul, nu numai titlul, era redactat în latină). Cu sensul de "instrument al gândirii sau cunoaşterii", organonul supravieţuieşte, şters din când în când de praf de câte un filosof sau eseist, prin dicţionarele de limbă.
Să revenim, însă, la organ, instrumentul care a căpătat în limbile moderne diferite specializări: în franceză, de pildă, puţin înainte de 1800, pe aceea de "jurnal care exprimă opiniile unui partid" (organ de presă); puţin după 1850, pe aceea de "parte a unei maşini care îndeplineşte o anumită funcţie" şi, după 1900, pe aceea de "instituţie care îndeplineşte o funcţie specifică a statului" (la noi, sub comunişti, şi, probabil, sub influenţă rusească, şi "reprezentant al unei instituţii de forţă " - celebrele organe de partid şi de stat).
Organism este o formaţie modernă, din organ, sensul actual de "ansamblu de organe care constituie o fiinţă vie" având prima atestare în franceză pe la 1800 (din franceză a trecut în italiană, în spaniolă şi în română), iar cel de "ansamblu organizat în economie, politică etc." născându-se pe la mijlocul secolului al XIX-lea. În engleză, unde organism este un postverbal al lui to organize, mai vechi (din 1664) este sensul de "organizare, structură organizată" şi mai nou, cu o primă atestare în 1842, cel de "fiinţă vie" - indiciu clar, conform principiilor organonului, că în franceză şi engleză avem a face cu evoluţii paralele.
Adjectivul organic este pus de dicţionarele româneşti pe seama francezului organique şi a latinescului organicus, care avea însă semnificaţiile "muzical, melodios" şi "mecanic, de instrument", ceea ce îl scoate din discuţie. La sensurile cu care a venit din franceză (1. "referitor la organisme vii"; 2. "referitor la compuşii carbonului" - v. chimie organică; 3. "structural, care ţine de structură"; 4. "(lege) care creează organele statului şi structura lor") s-a adăugat în ultima vreme, sub influenţa irepresibilă a englezei americane, acela de "(produs) obţinut fără nici o substanţă sintetică, fără chimicale". Se vorbeşte de mâncare organică, agricultură organică, produse organice. Cea mai veche atestare în română cu aceste sens este, până la proba contrarie, din 2002: "Ordinul interzice de asemenea şi utilizarea în cuprinsul mesajelor publicitare a următorilor termeni: «ecologic», «biologic», «organic», «natur» sau «pur»" (Adev. 22 III 03).
Gândire sănătoasă, muzică de orgă, produse naturale - acesta este arcul de cerc trasat de evoluţia grecescului organon până la organicul actual. Parcă nu e rău…

Exemplificări şi datări pentru sensurile şi cuvintele noi din acest articol veţi găsi în ediţia a treia a DCR (Dicţionarul de Cuvinte Recente), aflat în pregătire la Editura Logos.

Cuvinte-cheie: organon, organ, organism, orgă, organic

ALEXANDRU CIOLAN (n. 1952, Bucureşti). Filolog (absolvent de spaniolă-romånă al Universităţii Bucureşti). Profesor navetist (Alexandria, Teleorman, 1977-78), corector, apoi redactor-traducător la revista "Lumea" (1978-83), redactor la Editura Politică şi ulterior la Editura Humanitas (1983-1991), editor şi administrator al Editurii Logos (din 1992). Traducător şi publicist. Zona de interes principală: lexicologia, lexicografia. Preferinţe muzicale: Buena Vista Social Club, Elis Regina, Chavela Vargas, Liviu Vasilică, Maria Lătăreţu, Făråmiţă Lambru, Dire Straits. Pasiuni: gătitul şi conservele de casă. Dorinţe: să aibă nepoţi. Are un nepot.