Orga şi organul
Înrudit cu ergon, "muncă", din a cărui familie făcea parte, elenul organon, "instrument", cu specializările "unealtă", "instrument muzical" şi "organ anatomic" (în fond, tot un instrument menit exercitării unei funcţii precise), a trecut în latină (organum) şi, de acolo, a fost împrumutat de limbile de cultură (fr. organe, it., sp. organo, engl. organ etc.).
În Grecia şi în Roma antice orga (instrumentul muzical cu
claviatură ale cărui sunete sunt produse de trecerea aerului prin
tuburi de diferite dimensiuni) era portabilă şi hidraulică, aerul
fiind împins în tuburi de forţa apei. După inventarea foalelor, în
secolul al IV-lea, orga hidraulică şi cea pneumatică au coexistat
vreme de multe secole, înainte ca sistemul cu aer să se impună
definitiv. Tot de multe secole a avut nevoie orga, uitată în
Occident, pentru a reveni din Bizanţ şi a intra, la început în
mănăstirile, apoi în bisericile şi catedralele catolice.
Similitudinea de formă a instrumentului muzical cu armele de
artilerie cu mai multe ţevi a dat, în timpul celui de-al doilea
război mondial, Katiuşei ruseşti (lansator de proiectile
autopropulsate) numele, mai cunoscut în Occident, de orga lui
Stalin. (Nu era prima dată în istorie când bubuitul armelor era
asemuit cu sunetul maiestuos al muzicii. "Asta-i muzica ce-mi
place!" e exclamaţia entuziastă a regelui Carol I care a deschis,
în 1877, la Calafat, primele salve de artilerie din Războiul pentru
Independenţă…)
Cele şase lucrări de logică ale lui Aristotel au fost numite, mult
după moartea Stagiritului, de peripateticienii care i-au urmat în
Liceu, Organon, pentru a sublinia rolul pur instrumental pe care îl
acordau logicii. Şaptesprezece secole mai târziu, în 1620, englezul
Francis Bacon îşi publica lucrarea întemeietoare a cercetării
ştiinţifice moderne şi o intitula, spre a se delimita de metoda
aristotelică, Novum Organum (întreg volumul, nu numai titlul, era
redactat în latină). Cu sensul de "instrument al gândirii sau
cunoaşterii", organonul supravieţuieşte, şters din când în când de
praf de câte un filosof sau eseist, prin dicţionarele de
limbă.
Să revenim, însă, la organ, instrumentul care a căpătat în limbile
moderne diferite specializări: în franceză, de pildă, puţin înainte
de 1800, pe aceea de "jurnal care exprimă opiniile unui partid"
(organ de presă); puţin după 1850, pe aceea de "parte a unei maşini
care îndeplineşte o anumită funcţie" şi, după 1900, pe aceea de
"instituţie care îndeplineşte o funcţie specifică a statului" (la
noi, sub comunişti, şi, probabil, sub influenţă rusească, şi
"reprezentant al unei instituţii de forţă " - celebrele organe de
partid şi de stat).
Organism este o formaţie modernă, din organ, sensul actual de
"ansamblu de organe care constituie o fiinţă vie" având prima
atestare în franceză pe la 1800 (din franceză a trecut în italiană,
în spaniolă şi în română), iar cel de "ansamblu organizat în
economie, politică etc." născându-se pe la mijlocul secolului al
XIX-lea. În engleză, unde organism este un postverbal al lui to
organize, mai vechi (din 1664) este sensul de "organizare,
structură organizată" şi mai nou, cu o primă atestare în 1842, cel
de "fiinţă vie" - indiciu clar, conform principiilor organonului,
că în franceză şi engleză avem a face cu evoluţii paralele.
Adjectivul organic este pus de dicţionarele româneşti pe seama
francezului organique şi a latinescului organicus, care avea însă
semnificaţiile "muzical, melodios" şi "mecanic, de instrument",
ceea ce îl scoate din discuţie. La sensurile cu care a venit din
franceză (1. "referitor la organisme vii"; 2. "referitor la
compuşii carbonului" - v. chimie organică; 3. "structural, care
ţine de structură"; 4. "(lege) care creează organele statului şi
structura lor") s-a adăugat în ultima vreme, sub influenţa
irepresibilă a englezei americane, acela de "(produs) obţinut fără
nici o substanţă sintetică, fără chimicale". Se vorbeşte de mâncare
organică, agricultură organică, produse organice. Cea mai veche
atestare în română cu aceste sens este, până la proba contrarie,
din 2002: "Ordinul interzice de asemenea şi utilizarea în cuprinsul
mesajelor publicitare a următorilor termeni: «ecologic»,
«biologic», «organic», «natur» sau «pur»" (Adev. 22 III 03).
Gândire sănătoasă, muzică de orgă, produse naturale - acesta este
arcul de cerc trasat de evoluţia grecescului organon până la
organicul actual. Parcă nu e rău…
Exemplificări şi datări pentru sensurile şi cuvintele noi din acest articol veţi găsi în ediţia a treia a DCR (Dicţionarul de Cuvinte Recente), aflat în pregătire la Editura Logos.
Cuvinte-cheie: organon, organ, organism, orgă, organic
ALEXANDRU CIOLAN (n. 1952, Bucureşti). Filolog (absolvent de spaniolă-romånă al Universităţii Bucureşti). Profesor navetist (Alexandria, Teleorman, 1977-78), corector, apoi redactor-traducător la revista "Lumea" (1978-83), redactor la Editura Politică şi ulterior la Editura Humanitas (1983-1991), editor şi administrator al Editurii Logos (din 1992). Traducător şi publicist. Zona de interes principală: lexicologia, lexicografia. Preferinţe muzicale: Buena Vista Social Club, Elis Regina, Chavela Vargas, Liviu Vasilică, Maria Lătăreţu, Făråmiţă Lambru, Dire Straits. Pasiuni: gătitul şi conservele de casă. Dorinţe: să aibă nepoţi. Are un nepot.