Raimon Panikkar, mai prezent ca oricând

La finalul săptămânii trecute presa internaţională scria articole omagiale la despărţirea de Raimon Panikkar (foto 1, 2) care a decedat în ziua de 26 august 2010, la Tavertet (Spania), la vârsta de 91 de ani. Personalitate prea puţin cunoscută în România, vestea a trecut neobservată.
"A propune credinţa omului de astăzi, nu înseamnă a căuta să introduci aici un pic de tomism, dincolo un pic de iudaism sau nu ştiu care alta dintre doctrinele existente, ci înseamnă a atinge stratul cel mai profund, existenţial, umil şi mistic al omului", afirma undeva Panikkar, cuvinte care astăzi ar putea fi considerate drept un rezumat al uriaşei sale opere (peste 50 de titluri).
Raimon Panikkar s-a născut în 3 noiembrie 1918 la Barcelona tatăl său fiind indian (de religie hindusă) iar mama catalană (catolică). Această altoire a contribuit la curiozitatea şi deschiderea sa pentru ambele culturi, atât cea occidentală cât şi cea orientală. A făcut studii şi în India, şi în Europa. A obţinut un doctorat în filosofie (1946) şi un altul în ştiinţe (1958) la Universitatea din Madrid iar în 1961 un doctorat în teologie la Universitatea Laterana din Roma. A fost hirotonit preot catolic încă din 1946 dar deschiderea sa către hinduism şi buddhism a rămas aceeaşi. A predat ca visiting professor la Harvard în Statele Unite, dar şi în India făcând "navetă" câte un semestru pe an din 1966 până în 1987 între cele două ţări. După 1987 s-a retras în Catalonia la reşedinţa sa de la Tavertet (Osona) unde a continuat să ţină cursuri şi seminarii, să organizeze întâlniri internaţionale pe teme de filosofie, religie şi a tradiţiilor spirituale din toate spaţiile culturale. A fost preşedinte al Centrului pentru studii interculturale şi religioase (California), preşedinte al Centrului pentru studii interculturale (Catalonia), vicepreşedinte al Centrului Teilhardt pentru viitorul omului (Marea Britanie).
Opera sa a fost tradusă în numeroase limbi, în româneşte existând doar o singură carte deocamdată - "Între Dumnezeu şi Cosmos. O viziune non-dualistă a realităţii"
traducerea Cornelia Dumitru, Ed. Herald, Bucureşti, 2006. Cartea constă într-o serie de dialoguri cu Gwendoline Jarczyk pe teme interreligioase precum: sensul realităţii, orizontul mitului, Biblia, Veda şi Scripturile creştine, tăcerea lui Buddha, moartea şi învierea, intuiţia cosmoteandrică, religia şi religiile, timpul circular, experienţa mistică, etica ştiinţei, inter- şi intra-religios, ce este dialogul.
Prelat al dialogului interreligios şi intercultural, Raimon Panikkar a fost considerat una dintre marile figuri mistice ale secolului XX, chiar dacă pregătirea şi discursul său au fost în primul rând academice.
Întrucât catolicismul permite, în chiar sânul său, nuanţe deosebit de interesante, R. Panikkar nu încetează să caute o spiritualitate a dialogului. Iată de ce afirmaţia sa nu este deloc şocantă pentru o astfel de viziune: "afirm că Dumnezeul creator trebuie să fie interpretat, nu aşa cum apare el la începutul Genezei, ci aşa cum îl prezintă sfântul Ioan când spune despre Cuvântul lui Dumnezeu că «toate lucrurile au fost făcute prin el» (Ioan 1, 3), este limpede pentru mine că Logosul s-a întrupat de la început, deşi în istorie nu a apărut decât la împlinirea timpurilor. După tradiţie, realitatea în întregime - cosmosul - este o cristofanie, şi nu doar o teofanie a unui Dumnezeu aşa cum ni-l imaginăm într-o perspectivă mai mult sau mai puţin gnostică" (vezi "Între Dumnezeu şi Cosmos", p.113-114).
În termeni patristici, prin modul în care se aşază faţă de realitate şi faţă de semeni, Panikkar are o vădită inteligenţă duhovnicească: "Atunci când le vorbesc aşa-zişilor necredincioşi sau atei, le spun de la bun început: «Nu vă lăsaţi atraşi în capcana unei false dialectici, care face aşa încât să vă numească necredincioşi fiindcă nu credeţi în A, dar credeţi în B - credeţi în om, credeţi în realitate, credeţi în faptul că vă vorbesc, credeţi într-un viitor, credeţi în femeie, în frumuseţe, în ştiinţă, în absurd sau credeţi că orice credinţă (croyance) care este formulată este falsă din principiu; toate acestea constituie credinţele voastre, la fel de respectabile pe cât sunt celelalte credinţe». Să terminăm o dată pentru totdeauna cu ceea ce eu aş numi o distincţie de putere, o diviziune abuzivă între credincioşi şi necredincioşi. De ce aceia care nu cred în A, dar cred în B, ar trebui desemnaţi ca non-credincioşi? «Desigur, nu credeţi în Dumnezeu, putem discuta despre acest lucru, el nu împiedică să fiţi, şi voi, credincioşi; refuzaţi, aşadar, această calificare cu care sunteţi înzorzonaţi şi care nu este decât efectul unei puteri»" (p.189)…
Pentru marii mistici limitele dintre căile spirituale sunt adesea dizolvate, iată comparaţia pe care o face Panikkar între buddhism şi Meister Eckhart (care afirmase că "Cel care îl caută pe Dumnezeu nu îl găseşte"): "Cel care îl caută pe Dumnezeu îl vrea în serviciul său, pentru fericirea, pentru mulţumirea sa, pentru atâtea alte lucruri. În aceasta se înrădăcinează critica lui Buddha în privinţa oricărei dorinţe; o critică ce adesea a fost rău înţeleasă şi de aceea eu stabilesc o distincţie între dorinţă şi aspiraţie. Dorinţa duce spre un lucru precis, are un obiect - de pildă o mâncare, o băutură, o fericire, o pace, pe scurt, un lucru care nu este al meu şi la care râvnesc. Este o atitudine firească, dar care, transpusă în planul spiritului, ar duce la pierzanie. Fiindcă ceea ce doresc purcede întotdeauna dintr-o obiectivare a voinţei mele: vreau cutare şi cutare. O aspiraţie, dimpotrivă, semnifică dinamismul fiinţei mele, un răspuns la inspiraţia spiritului care lucrează dinăuntru. Cel de-al treilea patriarh zen, în veacul al VII-lea, spunea: «Nu căuta adevărul; fii doar fără idei preconcepute»" (p. 69).
Puţină lume ştie despre legătura cu românii pe care a avut-o Raimon Panikkar, fiind un bun prieten al Pr. Andrei Scrima. Una dintre dovezi poate fi găsită în cartea intitulată "Andrei Scrima. O gâdire fără ţărmuri", ediţie îngrijită de Anca Manolescu (Ed. Humanitas, 2005). Cartea respectivă care a apărut ca urmare a colocviului dedicat lui Andrei Scrima din 2004, cuprinde lucrări semnate de o serie de personalităţi din străinătate şi din ţară care l-au cunoscut şi au avut relaţii apropiate cu cel omagiat. Printre aceştia, chiar dacă nu a reuşit să ajungă personal în România, găsim o emoţionantă mărturie semnată de Raimon Panikkar în care se vorbeşte despre prietenia sa cu Prof. A. Scrima, începută în India şi continuată ulterior. Cei doi erau bursieri ai guvernului Indiei şi studiau împreună la universitatea din Benares, în special cursurile lui Murti: "Aveam pe atunci un apartament de două camere în Lanka, nu departe de Benares Hindu University. O încăpere slujea drept capelă, mică şi simplă, unde, în fiecare duminică, oficiam liturghia catolică pentru un grup restrâns de studenţi catolici. Andrei obişnuia să vină când şi când acolo şi, mai târziu, într-o scrisoare, mi-a amintit de atmosfera contemplativă a locului. Ţin minte că odată a fost chemat la ambasada română, la Delhi. S-a temut atunci de ce putea fi mai rău. Fiindu-i cel mai bun prieten, mi-a încredinţat documentele personale, cu instrucţiuni foarte precise pentru cazul în care ambasada l-ar fi trimis înapoi în România comunistă - ceea ce din fericire nu s-a întâmplat." (vezi "O gândire fără ţărmuri", p. 8). De altfel traseul celor doi fraţi întru Hristos - unul preot catolic, altul călugăr ortodox -, a fost întrucâtva paralel: au fost profesori universitari într-ale istoriei religiilor şi spiritualităţii, au căutat totdeuna dialogul inter-religios, au fost atraşi existenţial de mistica cea mai autentică a spaţiillor care le-au fost rezervate prin destin.
Raimon Panikkar a pledat continuu pentru conştietizarea profunzimilor realităţii: "Viaţa veşnică nu vine după timp. Viaţa veşnică nu are durată, nu este temporală şi nu ţine de economia timpului. Această viaţă infinită nu vine după viaţa finită: ea este dimensiunea de profunzine chiar a acestei vieţi. Este motivul pentru care, dacă nu îmi trăiesc «acum» învierea, nu o voi trăi niciodată. Este posibil să avem acolo o altă viaţă, este o problemă cosmologică; dar viaţa veşnică nu este continuarea vieţii temporale. O frază a lui Simion Noul Teolog spune acest lucru pe scurt: cei care nu trăiesc viaţa veşnică aici şi acum trebuie să fie convinşi că nu o vor trăi niciodată"…
Iată de ce afirm, acum, la plecarea sa din această lume, că Raimon Panikkar este mai prezent ca oricând.

MARIUS VASILEANU (n. 14 apr. 1964 la Gura Humorului, Bucovina) are o licenţă în filosofie (Universitatea Bucureşti) şi un master în antropologia spaţiului sacru (Universitatea de Arhitectură ''Ion Mincu''). Este doctorand al Universităţii Bucureşti, Facultatea de Litere, cu o temă interdisciplinară în care continuă studiile de antropologie a religiei. A fost director al Editurii Muzicale şi profesor de istorie a religiilor în învăţământul preuniversitar. A susţinut o bogată activitate în presă: studii, articole, eseuri, recenzii, proză scurtă, editoriale, interviuri - în jurnale, reviste culturale şi cu profil spiritual -, producător şi realizator de emisiuni radio, numeroase colaborări la principalele televiziuni centrale. În ultimii ani a fost editorialist şi editor coordonator (departamentul cultură-religie) la ziarul ''Adevărul'' şi redactor-şef al revistei ''Adevărul literar şi artistic''; ulterior a fost senior editor la agenţia de presă ''NewsIn'', coordonând departamentele de cultură-religie şi media-publicitate. Actualmente semnează o rubrică săptămânală în suplimentul ''Aldine'' al ziarului ''România liberă'' şi predă istoria religiilor la Universitatea Bucureşti.