FMI arată cu degetul ţările bogate din cauza datoriilor imense

Autor: Andreea Mioara Neferu 02.09.2010

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a avertizat că o serie de state dezvoltate se confruntă cu riscuri mari, având în vedere că au acumulat datorii masive, însă instituţia a exclus posibilitatea ca Grecia să intre în incapacitate de plată, scrie The Wall Street Journal.

"Riscul de default (intrare în incapacitate de plată - n. red.) din Europa este în acest moment supraestimat", a declarat Paolo Mauro, economist în cadrul FMI. Potrivit unor rapoarte pregătite de economiştii FMI cu privire la probleme fiscale, Fondul a arătat că mai multe ţări se apropie periculos de limita maximă a gradului de îndatorare, un prag la care pieţele ar putea reacţiona violent, majorând puternic ratele dobânzilor pentru obligaţiunile statelor respective. Conform unei analize a FMI asupra a 23 de ţări dezvoltate, Grecia, Islanda, Italia, Portugalia şi Japonia se apropie cu paşi rapizi de această limită, în timp ce Irlanda, Statele Unite, Marea Britanie şi Spania se află pe teren minat în ceea ce priveşte gradul de îndatorare.

Pe de altă parte, analiza furnizată de FMI nu indică faptul că atingerea acestui prag va implica în mod obligatoriu o reacţie dură din partea pieţelor. Un exemplu concret în acest sens este Japonia, care continuă să se împrumute la dobânzi mici în ciuda datoriilor sale mari (217% din PIB în 2009). Ieri, dobânda pentru obligaţiunile emise de guvernul de la Tokio, cu scadenţă la zece ani, se situa la 1,12%, potrivit Financial Times.

"De ce nu au închis pieţele robinetul pentru Japonia?", s-a întrebat economistul Jonathan Ostry de la FMI. Pentru că, potrivit tot lui, cea mai mare parte a datoriilor Japoniei sunt contractate de la creditori japonezi, care au bani pentru că în general poporul japonez este foarte econom. "Însă lumea a comentat că această situaţie nu va dura prea mult. Îmbătrânirea populaţiei (din Japonia - n.r.) va diminua aceste economii", a arătat Ostry.