Transilvania a urcat la 8% pe an dobânda la depozitele în lei

Autor: Ciprian Botea 05.09.2010

Banca Transilvania, singurul jucător de top zece cu capital privat românesc, a majorat cu trei sferturi de punct procentual dobânda la depozitele în lei pe 111 zile, până la 8% pe an, potrivit datelor de pe site-ul instituţiei. Bonificaţia la depozitele în euro cu aceeaşi scadenţă a rămas neschimbată la 8% pe an. Pentru celelalte scadenţe dobânzile variază între 6,5-7% pe an la lei şi 3-3,5% pe an la euro. Suma minimă pentru deschiderea unui depozit la Banca Transilvania este de 100 de lei sau 250 de euro. Pentru conturile de economii în lei, banca bonifică o dobândă de 6,5% pe an pentru sumele cuprinse între 1.000 şi 10.000 de lei şi 7,5% pe an pentru sumele de peste 500.000 de lei.