Vodafone caută un înlocuitor pentru John Bond

Autor: Adrian Seceleanu 06.09.2010

Grupul britanic Vodafone a început căutările pentru a identifica un nou preşedinte al boardului companiei în condiţiile în care Sir John Bond, unul dintre cei mai cunoscuţi manageri din Marea Britanie, s-ar putea retrage din funcţie după patru ani de mandat, scrie Financial Times.

Bond a fost criticat puternic la ultima adunare a acţionarilor Vodafone, principalul reproş fiind "politica dezastruoasă de achiziţii" a grupului. Citând surse apropiate Vodafone, FT scrie că Bond ar fi anunţat intern că a fost mereu în intenţia sa să plece de la Vodafone după o perioadă de şase ani. Pe de altă parte, se pare că grupul ar fi demarat procesul de recrutare înainte de adunarea cu acţionarii şi că înlocuirea lui Bond din funcţie fusese deja programată. Grupul Vodafone a intrat în România în anul 2005 prin achiziţia Connex şi este în prezent numărul doi pe piaţa de telefonie mobilă, după subsidiara France Telecom.