Un furnizor local al IKEA a cumpărat o fabrică în Ucraina

Autor: Laurentiu Cotu 06.09.2010

Compania Plimob din Sighetu Marmaţiei, furnizor de scaune pentru concernul suedez IKEA, a investit în acest an 2 mil. euro în achiziţionarea şi tehnologizarea unei fabrici de cherestea din Ucraina, unde au fost angajaţi până în prezent 65 de oameni.

Compania intenţionează ca până în luna aprilie a anului viitor să mai investească 800.000 de euro în fabrica din Ucraina pentru dezvoltarea unei linii de producţie a scaunelor.
"Fabrica din Ucraina a devenit funcţională începând din luna iunie, iar până în momentul de faţă la această locaţie au fost angajaţi 65 de oameni. Investiţia a fost realizată cu spri­jinul companiei IKEA, în condiţiile în care vom produce arti­co­le pentru clienţii concernului suedez din Moscova. Totodată, am luat în considerare şi costurile reduse pentru transportul mărfurilor din Ucraina în Rusia", a declarat pentru ZF Transilvania Vasile Godja, director general şi acţionar al Plimob.

Potrivit reprezentanţilor companiei Plimob, pe lângă cei 65 de oameni angajaţi în acest an la fabrica din Ucraina, au mai fost angajate încă 126 de persoane la punctul de lucru din Sighet, unde în prezent lucrează 1.250 de salariaţi.
În primele şapte luni ale anului, Plimob a realizat o cifră de afaceri de peste 50 mil. lei (circa 12 mil. euro), în creştere cu 8,7% faţă de aceeaşi perioa­dă a anului trecut, exportul înre­gistrând un avans de 8,5% faţă de intervalul ianuarie-iulie 2009. Compania şi-a bugetat pen­tru acest an o cifră de afa­ceri de 70 mil. lei (peste 16,6 mil. euro), în uşoară creştere faţă de 2009.

"În prezent, 91% din pro­duc­ţie merge către concernul IKEA, restul vânzărilor fiind pen­tru piaţă internă. Pentru afa­ce­rile noastre, prima jumă­tate a anului 2010 a fost mai bună decât perioada similară a anului trecut şi credem că acest trend se va menţine şi în a doua parte a anului."
Volumul anual prelucrat de firma din Sighetu Marmaţiei este de 40.000 de metri cubi de cherestea, compania utilizând în procesul de fabricaţie fag, stejar sau mesteacăn. Producţia anuală a Plimob este de aproximativ două milioane de scaune, la o capacitate lunară de producţie de 180.000-200.000 de unităţi.
Plimob este o companie cu capital integral privat, având ca principal domeniu de activitate producerea de scaune pli­ante şi mic mobilier din lemn, firma fiind situată în localitatea Sighetu Marmaţiei din judeţul Maramureş. Acţionarul ma­joritar al Plimob este Vasile Godja.

În România, grupul IKEA are o reprezentanţă prin in­ter­mediul căreia achiziţionează mobilă de la producătorii lo­cali. IKEA avea anul trecut aproximativ 40 de furnizori locali de la care achiziţionează în principal mobilă din lemn masiv şi PAL. La nivel mondial, IKEA operează 301 magazine şi a avut în anul financiar 2009 vânzări de 22,7 mld. euro.