Manpower: Trei sferturi din companii nu vor face concedieri în următoarele trei luni

Autor: Adelina Mihai 07.09.2010

Majoritatea (56%) angajatorilor români nu anticipează nicio schimbare în structura de personal în următoarele trei luni, în timp ce 21% previzionează o scădere a numărului de angajaţi, un procent similar anticipând că-şi vor creşte efectivul de personal, arată cel mai recent studiu al firmei de recrutare Manpower, realizat pe un eşantion de 751 de angajatori.

"Pentru cei care sunt în căutarea unui loc de muncă, mediul este destul de incert. Este evident că angajatorii sunt din ce în ce mai precauţi când îşi planifică angajările viitoare. Astfel înainte de a-şi asuma o creştere de personal, preferă să primească semnale clare de creştere a comenzilor şi abia apoi să confirme noile angajări. Cu toate aceste dificultăţi de pe piaţa muncii, comparativ cu perioada similară a anului trecut, mulţi angajatori previzionează o îmbunătăţire a evoluţiei angajărilor şi deci o revigorare a propriilor afaceri. Implementarea unor politici flexibile privind gestionarea forţei de muncă este esenţială în acest stadiu al ciclului de relansare economică. Ne aflam într-o fază incipientăa redresării pieţei forţei de muncă şi, deşi mai avem o cale lungă de parcurs, avem semnale că trendul este unul pozitiv", susţine Camelia Stanculescu, General Manager al Manpower Romania.

Cele mai multe angajări se pare că vor să facă angajatorii din vestul ţării, unde previziunea netă de angajare (diferenţa dintre procentul firmelor care estimează o creştere a numărului de angajări şi procentul companiilor care estimează o scădere a volumului de angajări)este de 12%. Angajatorii din centrul, sudul şi sud-vestul ţării anticipează un ritm lent al angajărilor, cu previziuni de 3%. În alte trei regiuni se estimează valori negative ale activităţii de angajare, cu previziuni pesimiste de -14% raportate în nord-vest sau cuprinse între -7 şi -5% în sud-estul şi nord-estul ţării.

Ca sector de activitate, cel mai puternic ritm de angajare este raportat de companiile din industria prelucratoare, unde previziunea netă de angajare se ridica la 13%. În sectorul financiar pu imobiliar, numai 9% din angajatori cred că-şi vor majora efectivul de personal. Cele mai multe concedieri se vor face în administraţie publică şi servicii sociale (cu o previziune de -18%) şi în construcţii sau transporturi, unde se previziunile sunt de -15%, respectiv 10%.