Ce fac petroliştii când vânzările de carburanţi continuă să scadă? Se concentrează pe non-oil

Autor: Roxana Petrescu 07.09.2010

Confruntate cu accentuarea scăderii vânzărilor de carburanţi, mai ales în contextul măsurilor de austeritate luate de Guvern, marile companii petroliere active local spun că au început să se concentreze pe partea de servicii non-oil (servicii care nu au legătură cu benzina şi motorina - n. red.).




DeŞi până acum petroliştii au fost protejaţi de scăderile de volume prin creşterile de preţuri la pompă, a doua jumătate a anului se anunţă mai dificilă decât prima din cauza tăierii salariilor bugetarilor, a majorării TVA-ului, dar şi a concedierilor din sectorul public. Astfel, atragerea clienţilor în benzinării prin alte produse în afara carburanţilor reprezintă o strategie pe care firmele de profil spun că se vor concentra.
Petrom, cea mai mare companie locală şi principalul jucător din piaţa petrolieră, spune că va introduce în perioada următoare servicii precum plata utilităţilor pentru a-i aduce pe clienţi în staţiile de alimentare.

Plata facturii în benzinărie

"Strategia noastră se va concentra pe introducerea de noi servicii non-oil (transfer de bani, plata la utilităţi etc), noi campanii promoţionale pentru a atrage consumatorii precum şi pentru adaptarea portofoliului de produse la condiţiile pieţei", spun repre­zentanţii singurului producător local de petrol şi gaze.
Petrom nu este singurul care încearcă să stopeze scăderea vânzărilor de carburanţi prin aceste metode.
Rompetrol, al doilea mare jucător din piaţă, grup controlat de compania kazahă de stat KazMunaiGaz, a lansat în benzinăriile situate pe autostradă promoţii de marketing care au cuprins chiar şi animatoare şi muzică pentru a-i atrage pe clienţi în benzinării.
Re­pre­zentanţii companiei nu au precizat care a fost impactul acestei campanii lansate pe pe­rioada verii.
"În România, ca urmare a măsurilor guvernamentale pentru creşterea eficienţei, este de aşteptat o accentuare a contracţiei consumului atât în sectorul public, cât şi în cel privat. Astfel, evoluţia pieţei de combustibili este de aşteptat să rămână dificilă, reflectând dezvoltarea economică din Ro­mâ­nia. Pentru acest an, estimăm o scădere a con­su­mului de carburanţi pe segmentul de retail (benzinării) de circa 10%", mai spun re­prezentanţii Petrom.
Potrivit unor declaraţii recente ale acestora, în primele şase luni vânzările de carburanţi pe sgmentul de retail au scăzut cu 6% în volum, procentul fiind de două ori mai mare faţă de cel înregistrat de piaţa de profil în tot anul 2009.
Deşi la sfârşitul anului 2009 majoritatea petroliştilor vedeau o redresare a condiţiilor de piaţă în a doua jumătate a acestui an, măsurile de austeritate luate de guvern, printre care se numără reducerea salariilor cu 25% în sectorul bugetar sau concedierile, au anulat aceste estimări.

Carburanţi mai scumpi

În ciuda acestor condiţii, Petrom a raportat în primele şase luni ale anului un profit net de 1,5 mld. lei (366,8 mil. euro), de peste patru ori mai mare comparativ cu perioada similară din 2009, chiar dacă a vândut mai puţin şi a extras şi mai puţine hidrocarburi.
Principalii factori care explică aceste re­zul­tate sunt creşterea preţului la petrol, scum­pirea car­buranţilor, dar şi tăierile de costuri. Vân­ză­rile Petrom au ajuns la 8,3 mld. lei (peste 2 mld. euro), cu 14% mai mult com­parativ cu primul semestru al anului trecut.
În ceea ce priveşte rezultatele Rompetrol, compania a vândut pe segmentul de retail cu 4% mai puţini carburanţi, dar afacerile au fost sus­ţinute de creşterea cotaţiilor internaţionale la benzină şi motorină care ulterior s-au re­flectat în preţurile plătite de consumatori la pompă. Astfel, afacerile segmentului de distri­bu­ţie din Rompetrol au crescut cu 24% în primele şase luni ale anului faţă de perioada si­mi­lară a anului trecut, până la 763 mil. euro.