Cramele şi vinul la pahar din restaurante, pariurile Murfatlar pentru relansarea vânzărilor

Autor: Ioana David 07.09.2010

Producătorul de vin Murfatlar, unul dintre principalii jucători din industrie, estimează că în următorii doi ani vânzările prin intermediul cramelor proprii vor ajunge la peste 14 mil. euro, adică la mai bine de jumătate din cifra de afaceri din prezent.




Producătorul este primul din in­dustria vinului care anunţă pla­nuri de extindere agresivă în re­­tail, în condiţiile în care şi-a pro­pus să ajun­gă la câteva sute de crame în doi - trei ani, ceea ce îi va asigura o acoperire naţională.
"Cramele vor fi în toată ţara. Primele trei sunt în Bu­cu­reşti, iar a patra în Brăila. Vânzările pot fi duble de la o locaţie la alta în funcţie de locul unde sunt poziţionate. Obiec­tivul nostru este ca într-un an şi jumă­ta­te - doi să ajungă la peste 50% din cifra de afa­ceri pe care o avem acum", a spus Daniel Ne­grescu, brand manager al Murfatlar într-un interviu acordat ZF.
Anul trecut, compania a avut o cifră de afaceri de 119,76 mil. lei (28,3 mil. euro), iar în 2010 a fost bugetat un nivel de 136 mil. lei (32 mil. euro).
Retailul specializat de vin este extrem de slab dez­voltat, principalele magazine fiind Vinexpert, dar acestea se poziţionează pe segmentul ridicat de preţ. Anul tre­cut însă, antre­prenorul Tiberiu Duma a deschis re­ţeaua Pa­tria Vinum cu care atacă segmentul scă­zut şi mediu de preţ.

Oportunităţi generate de schimbarea obiceiurilor de consum

Cramele, principalul proiect al com­pa­niei din acest an, sunt dezvoltate sub forma unor parteneriate cu in­ves­titori locali, "un fel de franciză", în care Murfatlar vine cu brandul, know-how-ul, produsele inves­ti­ţia de mar­keting, politica comercială, iar parte­nerul cu spaţiul, care poate să fie închi­riat sau în proprietate, şi amenajarea. Deschi­derea unei crame se ridică la 10-15.000 de euro, iar recuperarea investiţiei se poate face între patru şi şapte luni, potrivit estimă­ri­lor lui Negrescu. Brandul sub care opera uni­tăţile este "Crama Murfatlar".
"Businessul a fost gândit ca unul de fa­milie între noi şi investitori din care aceştia să-şi câştige existenţa.Vor fi probabil sute de investitori care vor lucra în aceste crame", a adăugat Negrescu.
În retailul generalist, printr-un sistem de fran­ciză se extinde şi Mic.ro, retailer creat de miliar­darul Dinu Patriciu la circa trei ani du­pă retragerea din Rompetrol, care în pre­zent operează 100 de chioşcuri în format modern. Mercadia, compania care operează ma­gazinele Mic.Ro, susţine singură inves­ti­ţiile în expansiunea reţelei, însă condi­ţio­nează intrarea în sistem a posibililor par­teneri - francizaţi de constituirea unei garan­ţii ban­care de 7.000 de euro.
Compania Murfatlar este controlată in­direct de familia Dobronăuţeanu, George Ivănescu şi Cătălin Bucura.
Proiectul Crama Murfatlar a demarat în urmă cu câteva săptămâni, primele unităţi fi­ind inaugurate în Bucureşti, în zonele Sălăjan, Dristor şi Piaţa Moghioroş, iar în ţară la Brăila. Suprafaţa magazinelor este între 35 şi 60 de metri pătraţi, însă com­pa­­nia şi-a propus ca standardul să fie de 50 mp.
Negrescu a explicat că portofoliul cra­melor este struc­turat în cinci cate­go­rii, patru de vin vrac şi una de vin îm­buteliat. În categoria vinurilor vrac intră vinul de masă (cu un preţ de 5,5-6 lei pe litru), cupajele (6-8 lei pe litru), so­iurile cramei (10-12 lei pe litru) şi vi­nul premium (15-16 lei pe litru). Vinu­rile îmbuteliate sunt brandurile Murfatlar.
Din punctul de vedere al produ­că­to­rului, unul dintre avan­tajele acestor crame este faptul că astfel intră în con­tact cu con­su­matorul, ceea ce până acum nu se în­tâm­pla având în vedere că nu erau prezenţi direct în retail.
Întrebat de ce a decis să atace nişa cramelor, Negres­cu a spus că "încă de anul tre­cut s-au ivit nişte oportu­ni­tăţi în piaţă ca urmare a mo­di­ficării obice­iu­ri­lor de con­sum pe perioada crizei, opor­­tunităţi pe care încercăm să le speculăm".
Compania se concen­trea­ză pe loca­ţiile de proximitate.
"Nu cred că vom merge în malluri. Poate doar pentru imagine. Mallurile nu sunt în targetul nostru. Targetul nostru sunt locaţiile foarte aproape de consu­ma­tori, în care ei circulă foarte des, cum sunt pieţele sau galeriile comerciale."
Până acum vânzările celor patru crame des­chi­se au fost peste esti­mări. Brand managerul Mur­fatlar a spus că nivelul bu­getat pentru o săptămână a fost atins în primele do­uă zi­le, când s-au comer­cia­li­zat "câteva mii de litri".
În prezent, vânzările prin marile reţele de maga­zi­ne aduc 40-50% din busi­nessul Murfatlar, res­tul fiind reprezentat de HoRe­Ca (hoteluri, res­tau­rante) şi ma­gazinele ge­ne­raliste de pro­ximitate.
Separat de lansarea cra­­melor propii, Murfatlar mizează şi pe HoReCa, pe ceea ce se nu­meş­te "vinul casei" sau "ce vinde horecarul la pahar".
"Avem câteva sute de locaţii unde am instalat dozatoare de vin pentru vânzare la pa­har. Preţul este în jur de 10-12 lei pe cara­fa de un litru şi este un segment unde consumul se menţine. În plus există marele avantaj de a consuma cât vrei sau câţi bani ai. Nu trebuie să-ţi iei o sticlă", a punctat Negrescu.

Un an cu o recoltă în limite normale

Companiile din industria vinului se pregătesc să intre în cea mai bună perioadă din an, septembrie-decembrie, care aduce în jur de jumătate din vânzări. Această perioa­dă vine după o recoltă pe care Negres­cu o caracterizează ca fiind "în limite normale". "Obiectivul Murfatlar este ca această iar­­nă să fie mai bună decât cea trecută. Va fi o iarnă foarte grea, dar sper să avem o men­ţi­nere de consum", a spus brand managerul companiei.
Majorarea TVA, care se aplică de la 1 iulie, nu s-a simţit decât foarte puţin, însă Ne­grescu estimează că abia în această jumă­tate de an impactul va fi mai puternic.
"Consu­mul de vin este în trendul tuturor pieţelor. Estimez scăderea la 5% (în valoare - n. red.) de la începutul anului până acum, dar sper să recuperăm din această scădere pe sfârşit de an", a adăugat el.
Migraţia consumatorilor spre segmen­te­le scăzute de preţ, extrem de vizibilă anul tre­cut, s-a temperat în 2010. Pe piaţa de vin de circa 400 mil. euro, Murfatlar concurează cu Vincon, Jidvei, Halewood, Cotnari, Tohani, Recaş.