Opinie Adrian Vasilescu: Criza de nervi şi criza economică

Deseori, în momente dificile, poporul român a vibrat la răsunetul deşteptării şi a întors de partea lui roata vremii. De ce să n-o facă şi acum, când trecem printr-o grea recesiune? Fiindcă şi acum, ca şi în alte împrejurări grele ale istoriei României, e nevoie de acţiune concentrată, la nivelul întregii noastre societăţi, pentru ieşirea din recesiune şi, apoi, pentru încheierea conturilor cu actuala criză. Numai că muntele nu poate fi urcat la întâmplare. Avem nevoie de repere şi de semne la fiecare intersecţie, care să ne arate drumul cel bun.
Trasarea reperelor nu poate fi făcută însă numai cu privirea îndreptată spre viitor, ca să vedem unde şi când ar trebui să ajungem, cum se subliniază deseori în dezbaterea publică. Este inevitabil să privim şi înapoi, să analizăm cu obiectivitate ce ni s-a întâmplat, cum ne-am trezit noi în vâltoare.
Criza a pătruns în România pe mai multe căi. Şi a pătruns încetul cu încetul, începând încă din 2007.
Un traseu a fost cel informaţional. Veştile rele venite din America, apoi din vestul Europei au dat naştere, şi la noi, unor opinii potrivit cărora vom suporta o criză ca în anii l929-1933. Şi iată cum, înainte de a da piept cu criza economică, am trecut printr-o criză de nervi.
Un alt traseu a fost cel inflaţionist. Scumpirile din Vest, din vara lui 2007, au molipsit şi preţurile noastre. Şi am văzut cum, treptat, consolidarea dezinflaţiei începea să piardă teren.
Apoi am văzut cum începe "să fie animat" traseul cursului de schimb. S-a întors roata leului, de la o apreciere excesivă, până în iunie 2007, către deprecieri ce îngrijorau cu deosebire acea parte a populaţiei care se împrumutase în valută.
Din vara lui 2008, influenţele au venit pe canalul financiar. Valurile de valută, cu care ne obişnuiserăm în anii trecuţi, se împuţinau. Băncile pierdeau simţitor din interesul pentru extinderea creditării; şocul l-au primit întâi companiile, apoi populaţia.
Traseul comercial nu avea cum să fie ocolit de turbulenţe. Am văzut cum îşi face loc reducerea drastică a exporturilor româneşti, ca urmare a reducerii cererilor din Vest.
Recesiunea, anunţată deja de contracţia economică din ultimul trimestru al anului 2008, şi-a arătat adevăratele dimensiuni de-a lungul întregului an 2009. Şi a continuat în primul, apoi în al doilea trimestru din acest an. Datele statistice, dacă sunt citite corect, ne arată că n-am ieşit încă nici din criză şi nici din recesiune. Şi, făcând calcule simple, vedem că nici în următoarele două trimestre nu vom ieşi din criză şi din recesiune.
Ţara visează, totuşi, la ieşirea din recesiune. La creştere cu semnul plus. Numai că la o astfel de valoare adăugată nu avem cum să ajungem fără garanţia că vom putea obţine un PIB sănătos. Iată deci un reper: PIB sănătos. Şi altele?
În 2010, nu cred că România are condiţii pentru a începe reformele structurale de care avem nevoie. Consider că, deocamdată, suntem nevoiţi să punem accentul pe ajustări structurale. Absolut necesare.
Problema noastră, acum, este nevoia de un climat economic sănătos, întemeiat pe grija pentru lucrul bine făcut. Un astfel de climat va putea să fie consolidat numai şi numai dacă vor fi trasate câteva linii de forţă, ca repere ale ieşirii din dificultăţile actuale: întărirea disciplinei financiare, dezvoltarea educaţiei pentru munca performantă, preocuparea pentru activarea elitelor economice. Iată datele tabloului. Paradigma vremii.
Populaţia României, înainte de criză, dobândise o teribilă poftă de consum, întreţinută în bună măsură de bănci, fără să aibă în contrapartidă şi o teribilă poftă de muncă performantă. A venit însă criza şi a domolit pofta de consum. Decalajul dramatic din anii 2004-2008, între puterea de cumpărare a populaţiei, în creştere explozivă, şi posibilităţile economiei româneşti de a acoperi piaţa cu bunuri de larg consum, se restrânge acum fără încetare. Dar nu în sensul dorit, acela al unor plusuri de ofertă, ci într-unul nefericit, exprimat de scăderea cererii de consum. Faptul că a scăzut consumul nu ne încălzeşte deloc. Mai ales că rămâne nerezolvată o altă problemă: pofta de muncă. Am în vedere, desigur, nu munca în doru' lelii, cum se mai obişnuieşte pe la noi, ci munca producătoare de valori competitive.
Fără îndoială că ne trebuie mai mult PIB. Dar un PIB performant, cu o structură nouă, cu valori adăugate care să exprime competitivitate, profit, orientare spre piaţă. Altfel, degeaba va fi reluată creşterea economică. Dacă, acum, la efortul de ieşire din criză nu va adera întreaga economie, chiar întreaga societate, promovând concurenţa şi, în primul rând, disciplina financiară, scopul fiind însănătoşirea economiei şi a bugetului, se vor înmulţi şi mai mult durerile noastre de cap. Nivelul de trai al populaţiei nu va mai urca. Iar vinovatul nu va fi criza globală.