Preţurile cerute de proprietarii locuinţelor vechi au scăzut cu 12% din august 2009

Autor: Adrian Voicu 08.09.2010

Proprietarii locuinţelor din blocurile vechi din principalale şase oraşe din România au redus în medie preţurile solicitate cu 11,7% din luna august 2009 şi până în prezent, cele mai mari scăderi fiind înregistrate în Timişoara şi Constanţa, potrivit portalului imobiliare.ro, citat de Mediafax.

"La nivel naţional, preţul mediu cerut pentru apartamente a scăzut cu 11,7%, de la 1.240 euro/mp cât era înregistrat la sfârşitul lunii august 2009 la 1.095 euro/mp în prezent. Dintre marile oraşe, cele mai mari scăderi s-au înregistrat în Timişoara şi Constanţa. În contextul general de ieftinire resimţit la nivel naţional, unii vânzători îşi listează apartamentele la valori situate considerabil sub preţul pieţei, pentru a impulsiona astfel încheierea unor tranzacţii", se arată într-un comunicat al portalului.

Astfel, în Bucureşti cel mai mult s-au ieftinit garsonierele, care sunt scoase la vânzare la preţuri cu 10,1% sub cel din august 2009, respectiv la 1.231 euro/mp. Pentru apartamentele cu două şi trei camere reducerea a fost similară, în jur de 7%. Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.