Numărul falimentelor din Germania a avansat cu 7,2%

Autor: Mediafax 08.09.2010

Numărul falimentelor din Germania în rândul persoanelor fizice şi al companiilor a crescut cu 7,2% în prima jumătate a anului, evoluţie care contrastează cu revenirea celei mai mari economii europene în aceeaşi perioadă.

În intervalul ianuarie-iunie, aproximativ 16.500 de companii au dat faliment, nivel în creştere cu 2% comparativ cu primul semestru din 2009, potrivit datelor institutului federal de statistică. În prima jumătate a anului, numărul falimentelor personale a urcat cu 11,6%, la 53.900 de cazuri. Totalul creanţelor rămase restante în urma acestor falimente totalizează 21,1 miliarde de euro, nivel mai redus decât cel de 24,4 miliarde de euro din primul semestru al anului trecut. În 2009, în plină criză economică, mai multe compnaii mari şi-au închis porţile, printre care distribuitorul Arcandor.