România este inexistentă în top 500 universităţi

Autor: Adelina Mihai 08.09.2010

Aproape jumătate (222) din cele mai bune 500 de universităţi din lume se află în Europa, însă nicio universitate românească nu a reuşit să intre în topul celor mai bune universităţi realizat de compania Quacquarelli Symonds (QS), specializată în educaţie şi studii în străinătate.
Universitatea din Bucureşti şi Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, două din cele mai vechi şi mai prestigioase instituţii de învăţământ superior de pe piaţa locală, nu au intrat nici în acest an în topul celor mai bune 500 de universităţi. Motivul?
"Încă nu există o universitate românească aflată în top 500, deşi am primit câteva aplicaţii de la universităţile de top din această ţară. Motivele principale, care se aplică şi în cazul Bulgariei sau al Serbiei, sunt numărul scăzut al lucrărilor de specialitate publicate şi citate în bazele academice interna­ţio­nale, o recunoaştere academică săracă la nivel global şi lipsa unui număr suficient de studenţi internaţionali", spune Zoya Zaitseva, regional marketing director al QS. Cu toate acestea, este posibil ca în următorii ani să vedem o univesitate locală în top 500, având în vedere că Universitatea din Bucureşti a fost între locurile 501 şi 550 în acest an.

Cele mai multe universităţi de top se află în SUA care are 130 de universităţi în top. În Europa, după Marea Britanie, care are peste 50 de universităţi în top, cele mai multe insti­tuţii aflate în clasamentul din acest an sunt în Germania, 45 şi Franţa, aproape 40.
Dintre ţările din Europa de Est, Polonia are două universităţi în top, Universitatea din Varşovia, poziţia 364 şi Jagiellonian University, locul 302. Şi Cehia este prezentă cu două instituţii, Charles University şi Czech Technical Uni­ver­sity din Praga. Şi două universităţi din Ungaria se află anul acesta în top 500, Eótóvs Loránd University şi University of Szeged.