1.000 de clujeni vor lucra pentru 11 milioane de clienţi ING

Autor: Laurentiu Cotu 08.09.2010

Centrul regional de servicii deschis la Cluj-Napoca de divizia de asi­gurări de viaţă a grupului olandez ING va lucra pentru 11 milioane de clienţi din România, Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria, Spania şi Grecia în momentul în care va ajunge la capaci­tate maximă, spun reprezentanţii companiei.
Până la sfârşitul anului ING vrea să ajungă la un total de 300 de angajaţi la Cluj, urmând ca numărul acestora să crească la aproximativ 1.000 de oameni până în 2013.
ING Service Center Europe are în prezent peste 120 de angajaţi care se ocupă cu procesarea poliţelor de asigurări de viaţă pentru companiile grupului din Cehia şi Slovacia.
"În urmă cu doi ani ne-am dat seama că trebuie să adoptăm o altă strategie pentru a ne menţine poziţia în topul asigurătorilor, astfel că ne-am propus să obţinem cele mai mari economii de costuri. Aveam la dispo­ziţie o listă cu 100 de oraşe din Europa, însă unul singur din România, respectiv Cluj-Napoca. Ne-am decis în cele din urmă pentru această locaţie, fiindcă Clujul este situat în centrul Europei, există aici un aeroport de pe care sunt operate frecvent zboruri către principalele oraşe europene, iar zona este cunoscută ca un important centru istoric, cultural şi universitar", a decla­rat pentru ZF Transilvania Koen Vanvinckenroye, CEO al ING Self Service Center Europe.
Potrivit reprezentanţilor companiei, ING Service Center Europe din Cluj-Napoca va unifica activităţile departamentelor Financiar, IT, Risc şi Operaţiuni, oferind servicii comune de back-office pentru clienţii de asigurări din ING Asigurări Europa Centrală, urmând ca activităţile de marketing şi vânzări să se desfăşoare în continuare la nivel local, în fiecare ţară din regiune.
Centrul regional de servicii ING de la Cluj-Napoca se află în incinta clădirii de birouri Amera Tower de pe Calea Ba­ciu­lui. Imobilul are 12 niveluri, şi o suprafaţă totală de 8.900 mp, din care suprafaţa utilă închiriabilă este de 5.800 mp. Proiectul a fost dezvoltat de omul de afaceri clujean Adam Ambrus în urma unei investiţii de circa 5 mil. euro. Până în momentul de faţă, ING a ocupat trei etaje din clădire, urmând ca anul viitor să preia întregul spaţiu disponibil.