Tinerii au găsit secretul afacerii la sat: apicultura sau plantaţii de flori

Autor: Cristina Stoian 12.09.2010

Peste 2.700 de fermieri care au sub 40 de ani au primit deja până la 25.000 de euro de la Uniunea Europeană pentru crearea de noi businessuri agricole. Dintre aceştia, aproape un sfert au ales să investească în apicultură.

Măsura prin care tinerii fermieri primesc maximum 25.000 de euro, în funcţie de proiectul depus, a fost lansată în 2008 pentru a-i determina pe tineri să se întoarcă la sat, dar potrivit unui sondaj al ZF, doar trei din zece au pornit o afacere de la zero în agricultură, restul, antreprenori care au deja afaceri în agricultură în zonele rurale, preferând să îşi extindă businessul sau să îl modernizeze.

600 de proiecte depuse

Aproape 600 de proiecte au fost depuse pentru apicultură, restul fondurilor fiind atrase pentru horticultură, zootehnie, achiziţie de terenuri agricole sau utilaje, dar şi pentru plantaţii de trandafiri sau plante exotice.

"S-a conturat, într-adevăr din partea solicitanţilor, o opţiune către apicultură. Este un domeniu cunoscut, iar un business cu stupi se poate realiza cu o investiţie minimă. Fiecare tânăr a prezentat un plan de dezvoltare pe baza căruia i s-a acordat finanţarea, plan care este verificat periodic de către experţii APDRP", a declarat Mihai Gavril Vădan, directorul general al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP).

APDRP administrează fondurile totale de peste 8 miliarde de euro puse la bătaie de Uniunea Europeană pentru dezvoltarea agriculturii româneşti.

Metoda de obţinere a banilor presupune ca, în interval de trei ani, 30% din suma totală atrasă de către agricultură să fie investită în produsele sau serviciile anunţate de aceasta în proiect.

Cristian Stancu, 34 de ani, s-a întors în luna iunie din Spania, unde locuieşte de peste 10 ani, pentru a investi într-o afacere cu stupi în judeţul Teleorman. "Am deja 170 de stupi, mare parte primiţi de la tatăl meu, dar vreau să dezvolt afacerea, să cresc efectivul de albine, de aceea am solicitat bani europeni. Am primit punctaj maxim, întrucât mi-am propus să produc miere ecologică, iar în septembrie aştept să iasă actele prin care să iau finanţarea", supe Cristian Stancu.

De ce aleg apicultura

Valoarea totală a investiţiei, care include achiziţia unei centrifugi electrice, a 50 de stupi cu rame şi faguri artificiali, dar şi alte instrumente electrice care ar simplifica munca fermierului, ajunge la 50.000 de euro, 50% din sumă urmând să fie primită de la Bruxelles, ca fonduri nerambursabile.

"Cu circa 100 de stupi vinzi miere vrac de aproximativ 6.000 de euro. Investiţia în stupi, rame şi faguri o faci la câţiva ani, iar dacă producţia este bună, afacerea devine profitabilă. Un stup cu albine costă în jur de 400 de lei, dacă vorbim de miere ecologică. Asta înseamnă că pentru 50 de stupi voi avea nevoie de 20.000 de lei (5 mii de euro)", explică Stancu. Investiţia în stupi este mică, cea mai mare parte din sumă mergând către instrumente performante care pot creşte productivitatea până la de patru ori faţă de cea obţinută manual.

În planul de investiţii al afacerii din Teleorman este trecută şi o macara pentru transportul stupilor sau un aparat de colectat venin, care poate fi vândut în industria farma.

Mai sunt bani

Începând din septembrie, APDRP lansează a patra sesiune de depunere a proiectelor pentru instalarea tinerilor fermieri în mediul rural, suma totală alocată fiind de 61,4 milioane de euro.

Sprijinul nerambursabil acordat unui fermier cu vârsta de până în 40 de ani, este de minimum 10.000 de euro şi de maximum 25.000 de euro.

Până acum au fost selectate proiectele depuse la finalul lui 2008 şi în 2009, dosarele din iunie acest an urmând să fie selectate până la sfârşitul acestei luni.