100 de şcoli iau bani de la UE pentru clase sau terenuri de sport

Autor: Adriana Rosoga 13.09.2010

Într-o perioadă în care banii alocaţi de la bugetul de stat pentru refacerea instituţiilor de învăţământ sunt tot mai puţini, peste 100 de şcoli, licee şi universităţi au câştigat proiecte europene pentru 110 mil. euro de la UE, bani care vor fi direcţionaţi către construcţia de ateliere şcolare, refacerea terenurilor de baschet sau de fotbal, reabilitare termică a unităţilor de învăţă­mânt, achiziţia de mobilier şcolar, reabilitarea campusurilor universitare, construcţia de şcoli sau noi săli de clasă. Valoarea totală a acestor proiecte semnate până la 13 august se ridică la 160 mil. euro.

Consiliile judeţene, primăriile, univer­sităţile, care sunt beneficiarii acestui program, au la dispoziţie în perioada 2007-2013 fonduri europene de peste 240 mil. euro pentru proiecte de refacere a infrastructurii de învăţământ, prin Programul Operaţional Regional (POR), domeniul 3.4 "Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii edu­caţio­­nale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă." În acest moment, conform reprezentanţilor Ministerului Dezvoltării şi Turismului care gestionează acest program, nu se mai pot depune proiecte, deoarece valoarea proiectelor depuse depăşeşte cu cel puţin 50% banii alocaţi. Pentru o instituţie de învăţământ se pot obţine până la 70 mil. lei (16,7 mil. euro), valoarea finanţării nerambursabile fiind de maximum 98% din valoarea cheltuielilor pe care UE le decontează.

"Banii europeni trebuie folosiţi şi este singura şansă de a reface şcolile. Am făcut loc în bugetul primăriei pentru finanţarea acestor proiecte", spune Dinu Ilie, primarul oraşului Titu. Primăria din Titu are în derulare patru proiecte pentru reabilitarea şi modernizarea a două şcoli şi două licee cu o valoare totală de 8 milioane de euro. Printre proiectele derulate se nu­mără construirea unei şcoli cu 22 de săli de clasă, reabilitarea unui internat, mansardarea unui corp de clădire prin construirea a şase săli de clasă şi a unei biblioteci.

Cea mai mare finanţare nerambursabilă pe care Primăria oraşului Titu o va obţine este de 10,2 mil. lei, plus 1,5 mil. lei de la bugetul naţional, adică 2,7 mil. euro, destinaţi Liceului teoretic "Iancu Vissarion". "Acest proiect este în prima fază de licitaţie şi în câteva zile vom anunţa câştigătorul. După anunţarea câştigătorului vor începe lucrările care ar trebui să fie finalizate în şase luni. Vom reamenaja terenul de baschet şi terenul de handbal al liceului. Cantina, care nu a mai fost utilizată din 1990, o vom transforma în sală de festivităţi pentru a aduce un venit în plus. Vom achiziţiona mobilier pentru cămine, instalaţii de sonorizare pentru sala de festivităţi", mai spune Dinu Ilie.

Şi Consiliul Judeţean Iaşi derulează un proiect de refacere a patru şcoli pentru copii cu probleme speciale, cu o valoare totală de 33,3 mil. lei (7,9 mil. euro), din care fondurile UE reprezintă peste 22,6 mil. lei (5,3 mil. euro). "Termenul de finalizare a lucrărilor este 17 decembrie 2011. Lucrările se vor desfăşura fără a perturba activitatea didactică, proiectantul având în vedere acest fapt, în estimarea duratei şi a fluxului lucrărilor. Conform proiectului, dotările vor fi: echipamente didactice, echipamente pentru pregătire profesională, echipamente IT, în sumă de 4,2 mil. lei", spune Sebastian Tătaru, purtător de cuvânt al Consiliului Judeţean Iaşi care va contribui la acest proiect cu 7 mil. lei (1,7 mil. euro).