Opinie Sorin Pâslaru: Cât mai suportă economia lipsa cererii?
Există posibilitatea ca o valoare scăzută a inflaţiei lunare să fie un semnal al dificultăţilor economiei? În cazul inflaţiei de doar 0,2% din august 2010, da.
Comercianţii nu au putut majora preţurile pentru că cererea este în scădere vertiginoasă. În condiţii normale, o inflaţie cât mai redusă este benefică pentru economie. Dar în acest caz, acest semnal aduce întrebarea cât de dur se va ajusta economia ca urmare a ultimelor constrângeri.
Faptul că majorarea TVA de la 19% la 24%, ceea ce tehnic înseamnă o scumpire a produselor cu 4,2%, nu a produs în primele două luni de la aplicare decât o scumpire medie de 2,8% (inflaţia în iulie a fost de 2,6%) arată că firmele au căutat să absoarbă o mare parte din majorarea preţurilor.
Însă cu ce costuri? Se va vedea când va apărea rata şomajului pe aceeaşi lună.
Pe de altă parte, este posibil ca multe reţele de retail să fi fost suprinse cu preţuri din ofertele din cataloage, fiind nevoite să le păstreze la nivelul stabilit în reclame, astfel încât efectul majorării TVA să se transmită chiar şi în septembrie sau octombrie.
În plus, luna august este tradiţional o lună cu deflaţie, deci cu o scădere a preţurilor medii de consum, ca urmare a venirii pe piaţă a fructelor şi legumelor de sezon.
Dar lanţurile de cafenele, de exemplu, simt că scăderea puterii de cumpărare este cauza profundă. Proprietarul lanţului de cafenele Turabo, Tudor Niculescu, confirmă situaţia din august: a fost cea mai rea lună din ianuarie 2009 încoace, a spus el recent într-un interviu pentru Business Magazin.
Oamenii nu mai ies la restaurant, merg mai rar la frizer, pleacă în vacanţe de trei zile în loc de o săptămână, amână renovarea casei. Toate acestea se transmit în lanţ în economie, iar în lipsa cererii, afacerile intră rând pe rând în blocaj.
Există opinia în acest moment că numai şi numai austeritatea poate scoate economia din criză. Este corect ca atenţia să fie îndreptată asupra corectării deficitului bugetar şi frânării creşterii datoriei publice, mai ales a celei externe.
Însă cu condiţia ca economia să şi supravieţuiască acestor restricţii. Rezultatul să nu fie doar pe hârtie, în atingerea unor ţinte şi pentru satisfacerea unor teorii pe care nici cei mari nu le mai respectă de mult.
Capitalismul nu mai este acelaşi după septembrie 2008. Când marile bănci de pe Wall Street au căzut, iar altele europene se clătinau în săptămânile următoare, a intervenit statul.
Situaţia de moment a fost salvată. Însă tot mai multe voci pun acum în Statele Unite problema persistenţei ratei înalte a şomajului, iar statul şi-a asumat politici agresive de stimulare a cererii.
Un an, doi, trei, economia poate da înapoi. Însă când rata şomajului rămâne prea mult timp la 10% sau peste, relansarea trebuie discutată cu orice preţ. Chiar şi cu acela al inflaţiei şi al deficitului bugetar.
În România, şomajul este de circa 8%, dublu faţă de 2008, dar o mare problemă este măsurarea sa. Când într-un judeţ ca Vaslui sau Teleorman doar 11% din populaţie are o slujbă, inflaţia şi deficitele devin nişte poveşti cu care nu îi poţi explica nimănui de ce de 10 ani nu are serviciu.
Cum să creezi locuri de muncă, cum să aduci investitori - sunt teme pe care din păcate acest guvern le-a uitat în continua sa obsesie pentru austeritate.
Chiar ieri, Fondul Monetar Internaţional aprecia, conform Mediafax: "Pieţele muncii sunt într-o «stare înfricoşătoare», în condiţiile în care tot mai multe persoane nu pot găsi un loc de muncă pentru o perioadă mai lungă de timp, ceea ce afectează coeziunea socială".
Când până şi FMI admite că piaţa muncii este într-o "stare înfricoşătoare", este cazul ca românii să fie mai catolici decât Papa?