Cum a ajuns şomajul de la un minim istoric la cea mai abruptă creştere din 1992 încoace

Lună de lună, câte 20.000 - 30.000 de oameni erau concediaţi şi se înscriau la agenţiile pentru ocupare pentru a primi ajutor de şomaj.

"Rata anuală de creştere a numărului de disponibilizaţi în economie este cea mai abruptă de după 1992 încoace. Practic, în numai 18 luni, de la jumătatea anului 2008, numărul acestora a crescut cu mai mult de 100%, ajungând la 741.000 de persoane. Cauza acestei creşteri a numărului de şomeri în economie este diferită faţă de cea existentă în cele două episoade anterioare, oarecum similare, 1997-1998 şi 2001-2002", se arată studiul realizat de Laurian Lungu, care este visiting-professor la Cardiff Business School din Marea Britanie şi managing partner la Macroanalitica.

Deşi în prezent rata şomajului a scăzut la 7,43%, aceasta va continua să crească, deoarece încă nu se văd în statisticile oficiale angajaţii bugetari disponibilizaţi.

Guvernul Boc s-a angajat în faţa FMI să reducă cu până la 90.000 numărul de bugetari până la finele anului, însă în primele cinci luni nu a făcut decât 27.000 de concedieri în sectorul public.

"Dacă anterior creşterea şomajului s-a datorat cu precădere efectelor politicilor pre-electorale sau crizei, de această dată cauza este cu preponderenţă externă, efectul crizei economice mondiale reducând puternic cererea externă cu repercusiuni asupra producţiei autohtone. Efectele crizei economice asupra sectorului privat şi cel public sunt complet diferite", se mai arată în studiu.

România are un sector public mult prea mare faţă de alte ţări europene. Dacă la noi bugetarii reprezintă 32% din efectivul total de salariaţi din economie (4,3 milioane), în Italia procentul este de 19%, în Marea Britanie de 21%, iar în Polonia de 26,5%.

De altfel, şi ponderea cheltuielilor salariale cu angajaţii din sectorul public este mai mare faţă de alte state ale Uniunii Europene: dacă în România este de 26,5% din cheltuielile publice (şi reprezintă aproape 11 miliarde de euro), media europeană este de 22%.

Ce recomandă specialiştii

Numărul de angajaţi din sectorul public trebuie să scadă în următoarea perioadă, însă nu trebuie să mai existe o reducere salarială, care are impact imediat asupra motivării angajaţilor.

Cu toate acestea, este puţin probabil ca sectorul privat - care a dat afară aproape 500.000 de oameni anul trecut - să poată absorbi angajaţii disponibilizaţi de stat, atât timp cât nu se reduce nivelul contribuţiilor sociale, povara fiscală a fiecărui patron. Mulţi angajatori folosesc forţă de muncă fără formă legală sau le dau angajaţilor pe contractul de muncă salariul minim pe economie pentru a scăpa de plata contribuţiilor.

"Principala modalitate de a face transparente locurile de muncă la privat este aceea de a lucra la fiscalitate. Taxele pe care le plătesc angajatorii şi angajaţii români sunt printre cele mai mari din Europa şi sunt puţine şanse să crească veniturile la buget atât timp cât firmele vor folosi forţă de muncă fără forme legale", susţine Victoria Stoiciu, coordonator de proiect în cadrul fundaţiei Friedrich Ebert.

Pe lângă măsurile de austeritate, Guvernul ar trebui să înceapă un program de reformă a cheltuielilor bugetare şi să elaboreze un program pe termen lung de investiţii în infrastructură care să creeze locuri de muncă.

Piaţa muncii după măsurile luate de Guvern

• Rata anuală de creştere a numărului de disponibilizaţi în economie este cea mai abruptă de după 1992: în numai 18 luni, de la jumătatea anului 2008, numărul acestora a crescut cu mai mult de 100%, ajungând la 741.000 de persoane.
• Sectorul public este supradimensionat faţă de ale ţări ale UE. Proporţia angajaţilor din sectorul public raportat la totalul angajaţilor din economie depăşeşte 32%, faţă de alte state ale UE: Italia -19%, Marea Britanie - 21%, Polonia - 26,5%.
• Ponderea cheltuielilor salariale pentru angajaţii din sistemul public raportată la totalul cheltuielilor bugetare este mai mare faţă de alte state ale UE: dacă în România este de 26,5%, media europeană este de 22%.
• Succesul măsurilor anticriză care au efecte asupra pieţei muncii au avut un succes limitat: unele dintre ele au fost aplicate tardiv (plata pentru 6 luni a obligaţiilor fiscale restante ale agenţilor economici), altele au fost exagerate prin prisma fondurilor efectiv cheltuite (investiţiile de capital), iar altele au avut un impact economic de-a dreptul negativ (impozitul forfetar).
• Măsurile de stabilizare fiscală - reducerea salariilor din sectorul public cu 25% şi creşterea TVA cu 5% - ar putea corecta o parte din dezechilibrele existente, însă modul lor de aplicare poate accentua dezechilibrul social într-un moment dificil pentru economie.
• Teoretic, economisirea anuală la buget ca urmare a măsurilor de stabilizare fiscală ar putea ajunge la 4,25% din Produsul Intern Brut. În realitate însă, această cifră va fi mai mică din cauza efectelor adverse ale creşterii TVA sau ale reducerii puterii de cumpărare în economie.