Valer Blidar va construi vagoane de călători pentru cehi

Autor: Mirabela Tiron 14.09.2010

Valer Blidar, unul dintre cei mai importanţi industriaşi români, dar foarte discret, care controlează compania Astra Vagoane Călători şi care a înfiinţat anul trecut Banca Comercială Feroviară, a câştigat o licitaţie pentru livrarea a 50 de vagoane de călători către un operator din Cehia, după ce, în urmă cu două luni, semnase un contract pentru a livra 100 de vagoane unui operator din Italia.

"În scurt timp vom semna contractul şi cu o companie feroviară din Cehia. Vom construi 50 de vagoane de lux până la sfârşitul anului viitor, ce vor fi folosite în special în scop turistic în Cehia", a declarat industriaşul Valer Blidar, 65 de ani, proprietarul companiei producătoare de vagoane de călători Astra Vagoane Călători, cu o cifră de afaceri de 51,4 mil. euro anul trecut şi un profit de 22,8 mil. euro.

El nu a dorit să precizeze numele companiei cehe cu care va semna contractul şi nici valoarea contractului, însă, Blidar ar putea încasa între 25 mil. euro şi 42,5 mil. euro, potrivit calculelor ZF, ce iau în considerare preţul unui vagon de călători ce variază între 550.000 de euro şi 850.000 de euro. "Afacerile companiei sunt în creştere, rezultatele financiare vor fi făcute publice la sfârşitul anului". Astra Vagoane Călători este principalul furnizor de vagoane pentru operatorul feroviar de stat CFR Călători, cu care a încheiat în ultimii doi ani contracte pe mai mulţi ani în valoare de peste 400 mil. euro.