Dacia a făcut pasul de la producţia low-cost la statutul de „sursă de creativitate“ în grupul Renault

Autor: Bogdan Alecu 15.09.2010

La şase ani de la prezentarea primului automobil low-cost modern, Renault a deschis ieri la Titu primul centru tehnologic din Europa Centrală şi de Est, "o nouă sursă de creativitate", după cum spune Patrick Pelata, numărul doi în grupul francez după Carlos Ghosn.



Astfel, la aproape 11 ani de la momentul în care Renault a luat decizia să vină în România, constructorul francez şi-a încheiat întreg pachetul de investiţii pe piaţa locală, având de la centru de design, de încercări, de proiectare la producţie de componente, maşini atât asamblate, cât şi colecţii dezasamblate destinate exportului şi până la centru de vânzări pentru toate cele trei mărci ale alianţei Renault Nissan.

În urmă cu şase ani, francezii vedeau fabrica de la Mioveni ca pe un centru excelent de producţie pentru "maşina de 5.000 de dolari", cum o numea chiar Louis Schweitzer, cel care a condus Renault între 1992 şi 2005 şi cel care a condus practic proiectul implementării Logan la Mioveni. Schweitzer a plecat atunci de la ideea că "doar 20% din populaţia globului are acces la o maşină. Ce ar fi dacă am face o maşină pentru restul de 80%?", se întreba el. Aşa s-a născut gama Logan care a ajuns la vânzări de 1,4 milioane de unităţi, dar care a fost "desenată" de ingineri francezi.

Noul Logan, model care va fi lansat pe piaţă peste doi ani, va fi cel mai probabil primul proiect desenat şi proiectat de ingineri români, în cadrul Renault Tehnologie Roumanie (RTR), al doilea centru ca mărime al Renault după cel de la Paris. Prin inaugurarea centrului de la Titu francezii confirmă că au trecut la ultima etapă în businessul din România, aceea de a proiecta şi industrializa maşini.

"Cu noul centru de la Titu, Renault are un nou suflu. Aici se va dezvolta în continuare platforma Logan. Construcţia proiectului a demarat în iunie 2009, iar acum, după 14 luni, inaugurăm centrul", a spus Patrick Pelata, directorul operaţional al Renault.

Numărul doi în Renault a subliniat că în continuare constructorul francez contează pe statul român în ceea ce priveşte îmbunătăţirea infrastructurii din România.

Deschiderea oficială a centrului de la Titu marchează astfel cel de-al patrulea cel mai important eveniment din cadrul industriei auto locale - o investiţie totală de 450 mil. euro - după preluarea Dacia de către Renault în 1999, lansarea Logan în 2004 şi venirea Ford la Craiova în 2008.

Situat pe un teren de 350 de hectare, la 60 km de Bucureşti, în Titu, judeţul Dâmboviţa, include 100 de bancuri de încercări şi 32 km de piste, incluzând şi un inel de viteză.

Până în prezent Renault a investit la Titu 166 mil. euro, dintre care 44 mil. euro reprezintă o finanţare a Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), care deţine aproape 50% din acţiunile RTR.

Până la finele acestui an la centrul RTR de la Titu vor lucra 300 de ingineri, urmând ca la finalizarea centrului, în 2015, aici să lucreze aici cei peste 2.500 de ingineri ai centrului de tesare. Din cei 2.200 de ingineri din cadrul RTR, peste 2.000 sunt români, cu o vârstă medie de 31 de ani.

În cadrul RTR principala misiune a celor 2.200 de ingineri va fi de a adapta în continuare modelele Dacia în funcţie de pieţele unde vor fi comercializate. Printre modelele care puteau fi văzute în interior erau modele Sandero pentru India şi Duster pentru Rusia şi Brazilia.

În plus, atât versiuni FlexFuel ale Duster, Sandero, cât şi modelele Logan erau în testare pentru a fi comercializate în Suedia. Modelele FlexFuel sunt proiectate a funcţiona atât cu benzină, cât şi cu E85, un combustibil realizat din 15% benzină şi 85% bioetanol, care asigură un nivel al emisiilor mai scăzut decât în cazul combustibililor fosili.

"RTR trebuie să se ocupe de adaptarea modelelor realizate pe platforma Logan pentru celelalte pieţe precum Brazilia, Rusia sau Africa de Sud. Testăm atât maşini, cât şi motoare care aparţin de platforma Logan. Se va ocupa inclusiv de dezvoltarea altor elemente ale unor maşini din gama Renault", a spus Pelata.

Unul din viitoarele proiecte al RTR va include proiectarea Duster cu volan pe partea dreaptă, care va fi comercializat începând cu 2012 în Marea Britanie şi foarte probabil şi India.

"Duster e o maşină cu vocaţie globală, care va fi asamblată şi în Brazilia şi în Rusia şi luăm în calcul şi industrializarea în India cu volan pe dreapta. Centrul de inginerie de la Titu este cel care se ocupă de industrializarea pentru toate pieţele", a spus Pelata, care în plus a subliniat că Duster nu va fi comercializat şi pe piaţa nord-americană.

În condiţiile în care la Dacia salariile angajaţilor au crescut de trei ori în ultimii cinci ani, iar Renault a luat decizia să construiască în Maroc la Tanger cea de-a treia uzină a mărcii, există posibilitatea ca România să-şi piardă din atractivitatea care a avut-o în 1999, devenind tot mai scumpă pentru producţia de maşini low-cost.

Chiar şi în aceste condiţii, numărul doi din Renault a subliniat că nu întotdeauna costurile salariale sunt luate în calcul de un constructor auto, ci şi eficienţa, uzina de la Mioveni având una dintre cele mai ridicate producţii din cadrul grupului.

"Atractivitatatea unei ţări nu se măsoară numai în nivelul salariilor, ci şi în productivitate şi în competitivitatea produselor de la uzina respectivă. Productivitatea uzinei de la Mioveni este foarte bună pentru vânzarea unor maşini către ţări din Europa. În ceea ce priveşte atractivitatea şi productivitatea faţă de alte ţări, cum ar fi India şi China, raportul este mai echilibrat", a subliniat Patrick Pelata.