Producţia la Rulmenţi Bârlad a crescut cu peste 50%

Autor: Mediafax 15.09.2010

Producţia celui mai mare agent economic din judeţul Vaslui, SC Rulmenţi SA Bârlad, a crescut cu peste 50% faţă de anul trecut, societatea anunţând angajarea a cel puţin o sută de muncitori pentru a putea face faţă comenzilor pe care le are de la partenerii de pe piaţa mondială. Potrivit conducerii societăţii Rulmenţi SA Bârlad, producţia zilnică de rulmenţi a ajuns la 250.000 de dolari, în condiţiile în care, în aceeaşi perioadă a anului trecut, aceasta nu depăşea 170.000 de dolari.