fructe de mare @ yahoo.rom

1. Pentru că
o viaţă întreagă am umblat ca Vodă prin lobodă
îmblânzind oglinzile perfecte
(mica deşertăciune a deşertăciunilor)
m-am mutat acum în
turla bisericii "Sfintele Principate"
într-o lucarnă pe unde intră curcubeul
şi imnurile cereşti în câte şapte limbi deodată

şi voi mă întrebaţi ce e poezia
şi eu vă răspund: sunteţi chiar în faţa ei!

Se spune că e un fum care iese acum din biserică
şi că biserica a luat foc
iar în biserică lumea vorbeşte că stă un nebun
care îşi rupe de la gură şi dă de mâncare porumbeilor voiajori
dar am privit de sus spre o liberă şi închipuită democraţie
şi am văzut cum îmi cădea părul
care acoperea iarba, luna spune cineva
luminează foarte frumos de jur împrejurul sfintei cârciumi
numite "La Principate" şi în care fiecare bea pe fiecare
unde din senin
mierla a început să fumege ca într-un paradis al fructelor de mare
şi voi mă întrebaţi ce e poezia
şi de ce nu am biografie de pământ care să vă bântuie
ca o piramidă arsă din sângele pustnicului născut mort
pe treptele bisericii "La Principate" care tocmai a luat foc
şi toată lumea strigă:
"Sări odată
de sub streaşina mucegăită de atâta monolog zum zum zum
încă nu e prea târziu zum zum zum!"
dar cum să las, pentru Dumnezeu, atâtea lucruri - sosii -
cum ar fi ouăle de ţestoasă sau de vulture
care încă nu au terminat de visat
şi ei strigă: sări până nu e prea târziu!
că din deşert deşert răsare

2. Dar tocmai acum când îmi aduc aminte de cucuveaua tatălui meu natural
înainte de a se împrăştia prin toată biserica:
"las vouă moştenire traista în care dorm meduzele şi arginţii
şi casa spânzuratului - cu obloanele devastate"

şi voi mă întrebaţi ce e poezia
şi eu vă răspund: sunteţi chiar în faţa ei!

şi mă provocaţi să sar
până nu e prea târziu
iar eu vă spun că biserica "La Principate" e toată scrum
că voi sunteţi nebuni dacă credeţi că o astfel de
biserică străpunsă de fulger ar putea să ardă acum când tatăl meu s-a dus să urineze
un vers direct pe peretele în care voi daţi cu capul
(Ajută-mă, Doamne, ajută-mă, Doamne…)

şi voi mă întrebaţi unde e poezia
şi eu vă răspund
că ea s-a lăsat la vatră,
zace carbonizată cu faţa la cer,
cât fum atâta veşnicie!

3. Iar visele rămase nevisate
se aud urlând în turla bisericii din noaptea luminată:
zum zum zum - a fost odată, ca niciodată,
o întâmplare neîntâmplată.

Corneliu Antoniu s-a născut la Craiova în 1940. Absolvă Gimnaziul Tehnic de Hidrologie şi Meteorologie la Arad în 1965. Diverse funcţii: şef staţie meteo, maistru instructor, director cinematograf etc. În 1987 declară greva foamei pentru drepturile omului. Este arestat şi eliberat condiţionat fără drept de muncă. În 1990 părăseşte România şi cere azil politic în Belgia, unde rămâne până în 1996. Se întoarce în România, unde în 1997 pune bazele revistei literare Antares, care apare la Galaţi sub patronajul Uniunii Scriitorilor din România (USR). Volume de poezie: Ascunsa ninsoare, Ed. Cartea Românească, 1978; Supunerile, Editura Eminescu, 1982; Fluturele de diamant, Ed. Cartea Românească, 1986; Pădurile din Miconia, Editura Eminescu, 1991. În 1996 apublicat romanul Adio KAP-BLANK, Editura Galateea. Poeziile sale au apărut în principalele reviste literare româneşti. A fost antologat în Franţa, Polonia, Emiratele Arabe Unite şi Italia.
Este director-fondator al revistei Antares, director executiv al Fundaţiei Antares. De doisprezece ani organizează Festivalul Internaţional de Literatură «Serile de poezie ale revistei Antares». Este director al Editurii Antares. În anul 1997 instituie Ordinul Internaţional al Cavalerilor Danubieni, iar în 2004 primeşte Meritul Cultural în rang de Cavaler din mâna preşedintelui României. Este preşedinte al Filialei Galaţi-Brăila al USR.