În 2011 s-ar putea şti cine va construi cele două reactoare nucleare de la Cernavodă

Autor: Roxana Petrescu 16.09.2010

EnergoNuclear, compania de proiect care se ocupă de realizarea reactoarelor 3 şi 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă, spune că lansarea licitaţiei pentru atragerea ofertelor vizând lucrările de inginerie, proiectare şi construcţie este un prim pas în vederea finalizării celor două unităţi.

Valoarea estimată a contractului este de 3,2 miliarde de euro, fără TVA, ceea ce înseamnă că în total investiţia în cei 1.400 MW noi care urmează să fie ridicaţi la Cernavodă va ajunge la aproape 4 miliarde de euro. Potrivit textului anunţului, contractul va avea o durată de 64 de luni, peste cinci ani de zile, astfel că prima unitate nucleară din cele două care urmează să fie construite la Cernavodă ar putea funcţiona în 2017.

Demararea acestei proceduri vine totuşi în contextul în care acest proiect nu are un studiu de fezabilitate terminat, valoarea investiţiei nu se cunoaşte şi nici măcar participaţiile cu care va rămâne fiecare investitor nu sunt certe. Mai mult, potrivit celor mai recente informaţii, acordul investitorilor, care expiră pe 25 septembrie, va fi prelungit în contextul în care companiile implicate în acest proiect nu au putut ajunge la o decizie finală privind cele două reactoare nici la doi ani de la începerea negocierilor.

"Nimeni nu ştie acum preţul exact al acestei investiţii, dar într-un anunţ trebuie să pui o valoare care să fie cât de cât apropiată de investiţie. Practic, la finalul acestei perioade, adică pe 15 decembrie, vom primi ofertele din partea companiilor care au capacitatea să realizeze un astfel de proiect, de la partea de inginerie la partea de construcţie, fie că această parte va fi subcontractată sau nu", explică surse din piaţă. Potrivit acestora, după primirea ofertelor, selecţia unei companii câştigătoare ar putea dura şi peste un an de zile. "Este adevărat, nu se cunosc acum foarte multe detalii şi cel mai probabil chiar acordul investitorilor va fi prelungit. Dar astfel de licitaţii şi alegerea unei companii durează foarte mult, mai mult de un an de zile, timp în care se pot rezolva multe lucruri care acum par neclare în legătură cu realizarea reactoarelor 3 şi 4", mai spun surse din piaţă.

"Dezvoltarea proiectului va conduce la o investiţie de mai multe milioane de euro şi la crearea a câtorva mii de locuri de muncă", au declarat reprezentanţii EnergoNuclear. Din acţionariatul EnergoNuclear fac partea Nuclearelectrica, 51%, CEZ (Cehia), Enel (Italia), RWE Power (Germania), GDF SUEZ (grup franco-belgian), fiecare din cele patru grupuri deţinând câte 9,15% din acţiuni, Iberdrola (Spania) şi ArcelorMittal România, cu câte 6,2% din acţiuni fiecare.