Ciprioţii de la Marfin încearcă să recupereze teren şi caută clienţi pe retail

Autor: Liviu Chiru 19.09.2010

Cu o echipă de management nouă, ciprioţii de la Marfin Bank încearcă să reia creşterea cotei de piaţă, după ce au frânat brusc anul trecut, şi vizează să atingă pragul de 1% până în decembrie.



"În România sunt multe opor­tunităţi de creştere pentru o bancă de dimensiunile noastre, fiindcă mulţi jucători sunt acum în expectativă. Grupul Marfin are o poziţie puternică de lichidităţi şi mi-au promis că voi avea susţinerea să cresc afacerile. Vrem o cotă de piaţă de 1% pe active până la sfârşitul anului, apoi vom ţinti mai sus", spune Doros Ktorides, care deţine din aprilie poziţia de director general al Marfin Bank România. Aceasta ar însemna că banca ar putea să intre în eşalonul primilor 20 de jucători din sistem, dintr-un total de 42 de bănci, faţă de poziţia 23, unde se aflau în decembrie anul trecut.
Ktorides a venit la conducerea băncii de pe poziţia de director la nivelul grupului Marfin, responsabil de recuperea creanţelor. În atribuţiile sale intra însă şi coordonarea activităţii de creditare pe plan internaţional, astfel că a urmărit îndeaproape evoluţia filialei locale şi în trecut.
Ktorides spune că România este cea mai importantă piaţă externă pentru Marfin, iar grupul, care deţine active de 43 de miliarde de euro, cât jumătate din sistemul bancar local, încearcă să îşi consolideze poziţia aici.
Anul trecut banca a pierdut cotă de piaţă, coborând de la 0,8% la 0,6%, situându-se astfel între jucătorii de talie mică. În prezent, banca are active de 520 de milioane de euro şi o reţea teritorială de 29 de unităţi.
Marfin Bank (fosta Egnatia) a avut creşteri foarte rapide între 2006 şi 2008, mergând agresiv mai ales în zona de real estate, unde a finanţat dezvoltarea mai multor proiecte imobiliare, inclusiv de talie mai mică, în provincie. Odată cu prăbuşirea pieţei imobiliare banca a frânat brusc, fiind confruntată şi cu o creştere a creditelor neperformante, chiar i-au afectat profitabilitatea. Acum, Ktorides spune că va încerca să dezvolte zona de retail - unde banca anunţase încă de anii trecuţi ambiţii, însă nu reuşise să aibă un impact vizibil. El spune că retailul trebuie să ajungă să genereze 30% din afacerile băncii, faţă de 20%, în prezent.
"Nu este corect să mergi pe o singură direcţie. Vrem să ne dezvoltăm pe retail anul acesta."
În paralel, el se bazează şi pe atragerea filialelor locale ale com­paniilor cipriote, cu care grupul are relaţii tradiţionale. Ktorides vede potenţial de creştere pe piaţa din România, însă momentul revenirii rămâne sub semnul întrebării, în condiţiile în care economia rămâne în recesiune şi anul acesta.
"Piaţa nu arată prea bine şi nu se va schimba curând. Apetitul oamenilor pentru credite este ceva mai mare ca în 2009, dar activitatea nu îşi revine. Probabil că 2011 va fi mai bun decât anul acesta", spune Ktorides. Pe de altă parte, el remarcă faptul că, faţă de anul trecut, când finanţarea a fost redusă dramatic, mai multe bănci caută acum activ clienţi pe care să îi finanţeze, iar asta va ajuta la refacerea economiei.

Banca face mai mult profit anul acesta
Banca a realizat în primele opt luni ale anului un profit net de 6 milioane de euro, calculat conform Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară. Câştigul este de două ori mai mare decât cel obţinut în perioada similară a anului trecut. Ktorides spune că banca a reuşit să obţină profit şi în contabilitatea locală (care prevede un tratament mai dur în privinţa provizioanelor), având un câştig de 2,3 milioane de euro după primele opt luni, faţă de o pierdere considerabilă în aceeaşi perioadă din 2009. "BNR face o treabă bună. Uneori simţi presiunea pe provizioane, dar mai apoi te bucuri. Nu este rău să fii mai conservator."

Compania de leasing încă se luptă cu problemele din trecut
Ciprioţii mai deţin pe plan local şi o companie de leasing - Marfin Leasing România - care s-a confruntat cu pierderi semnificative în ultimii ani, pe fondul prăbuşirii pieţei de finanţări, dar şi al fraudelor. Compania a mers chiar în instanţă împotriva unor debitori.
"Nu am mai dat nicio finanţare de doi ani şi jumătate. Sperăm să semnăm luna aceasta primul contract pentru o finanţare nouă, însă vom merge mult mai atent", spune Ktorides, care deţine şi funcţia de preşedinte al companiei de leasing. El spune că până în prezent a executat 250 de automobile, din care a valorificat 85, dar a preluat de la debitori şi 150 de utilaje industriale.
Ktorides spune că este nevoie să reia acordarea de finanţări la compania de leasing, pentru că altfel se epuizează baza de venituri. Echipa firmei de leasing a fost schimbată aproape inte­gral în ultimii ani.