Cum a reuşit ATS-ul Bursei din Varşovia să bată Bursa de la Bucureşti listând restaurante de sushi

Autor: Roxana Pricop 19.09.2010

Sistemul alternativ de tranzacţionare NewConnect, operat de Bursa din Varşovia, a ajuns în trei ani de funcţionare la rulaje zilnice de 3 mil. euro, cât toată piaţa principală de la Bucureşti, printre emitenţi fiind şi restaurante de sushi.



Destinat companiilor de mici dimensiuni şi investi­to­rilor cu apetit ridicat la risc, sistemul alternativ de tranzacţionare NewCon­nect se pregăteşte să pună umărul la dezvoltarea Bursei din Varşovia, atunci când procesul de privatizare se va finaliza.
"NewConnect va furniza marfă pen­tru piaţa principală a Bursei din Varşovia. În cei trei ani de funcţionare, şase com­panii, din cele 146 câte se tran­zac­ţionează în prezent, s-au mutat pe piaţa prin­ci­pală", a spus Robert Kwiat­kow­ski, di­rector adjunct în cadrul depar­ta­mentului de dezvoltare al Bursei din Varşovia.

NewConnect a strâns 150 de companii
Sistemul NewConnect a fost înfiinţat în anul 2007 şi a ajuns în prezent la o capitalizare de 0,9 mld. euro şi tranzacţii zilnice de 3 mil. euro. Printre cei aproape 150 de emitenţi se numără companii de construcţii, IT, imobiliare, media şi sănătate şi restaurante de sushi (77 sushi şi Sakana). În acest an, NewConnect a atras 52 de noi listări, număr dublu faţă de întregul an 2009.
Acest sistem este accesat de antre­prenorii polonezi în căutare de finanţare pentru propriile afaceri, dar şi de in­vestitori privaţi de tipul "business angels" şi al fondurilor de private equity în cău­tare de plasamente care să le dubleze sau tripleze banii.
Spre deosebire de piaţa poloneză, sistemul alternativ operat de Bursa de Valori Bucureşti nu are încă niciun emitent. Sistemul CAAN a fost lansat la începutul acestui an, însă de atunci nicio companie nu şi-a manifestat interesul.
"Cea mai mare ofertă publică care a avut loc pe NewConnect s-a ridicat la 26 mi­l. zloţi (cca 6,6 mil. euro - n. red.). Printre avantajele listării pe NewCon­nect se numără faptul că listarea are loc în doar patru luni şi nu este ne­ce­sar un prospect", a explicat Kwiatkowski.
Dacă la început oficialii bursei po­loneze erau direct implicaţi în atra­gerea de noi emitenţi pe ATS, în prezent de acest lucru se ocupă companiile de con­sul­tanţă.
"Unul dintre principalii factori de succes în dezvoltarea NewConnect au fost companiile de consultanţă autorizate bursa din Varşovia. La început, mergeam şi noi în teritoriu în căutare de companii, nu ajungeam chiar în fiecare sat, dar nu ratam oraşele importante", a continuat directorul bursei poloneze.

CEO al NYSE: Companiile mici vor conduce lumea
Succesul sistemului alternativ de tranzacţionare al Bursei din Varşovia a atras atenţia şi marilor jucători de la nivel global. Prezent la Varşovia pentru a marca achiziţia unei platforme de tran­zac­ţionare furnizată de NYSE Euronext Technologies, Duncan Nie­derauer, direc­torul executiv al NYSE Euronext, s-a arătat interesat de o cola­borare pe seg­mentul companiilor mici şi mijlocii.
"Companiile mici şi mijlocii vor con­duce lumea în viitor. Vrem să cola­borăm cu Bursa din Varşovia în privinţa NewConnect. Mai mult, vrem ca bursa poloneză să fie punctul central din Europa Centrală şi de Est, iar investitorii noştri care sunt interesaţi de investiţii în regiune să găsească aceeaşi platformă tehnologică la Varşovia", a declarat directorul executiv al NYSE Euronext.
Întrebat care este opinia despre inter­zicerea tranzacţiilor de tip "short-selling" (vânzarea de acţiuni pe care investitorul nu le deţine - n. red.), Duncan Niederauer a declarat că:
"Tranzacţionez de 25 de ani şi opinia personală este că short-selling regle­mentat şi implementat cum trebuie aduce lichi­ditate pieţei. Nu cred că in­terzicerea short-sel­ling-ului este răspunsul corect. Dacă va fi oprit, ar putea crea o pantă des­cendentă", a spus el.
Bursa din Varşovia per­mite short-selling-ul din această vară, în con­diţiile în care alte burse, precum cele din Germania, l-au inter­zis. Pe piaţa ro­mâ­nească nu se pot face în prezent astfel de tranzacţii.
Prezenţa oficialului american la Var­şo­via a alimentat zvonurile privind o po­sibilă preluare a unui pachet de acţiuni a operatorului american la bursa po­lo­neză. Duncan Niederauer a refuzat să comen­te­ze orice informaţie pe acest subiect. Bursa de la Var­şo­via se pre­gă­teşte în prezent să de­vi­nă com­panie pu­blică prin de­ru­la­rea unei Ofer­te Pu­bli­ce Ini­ţiale (IPO) prin care statul scoate la vân­zare un pa­chet de circa 60% din ca­pital. Pe 9 no­iem­­brie ar urma să aibă loc primele tran­zacţii cu acţiunile bursei.

După ce a depăşit Viena, Varşovia vrea să devină jucător global
Cu o capitalizare bursieră de peste 100 mld. euro şi 384 de companii listate, Bursa din Varşovia se pregăteşte să devină un jucător global.
"Bursa a început în 1991 cu tranzacţii de 2.000 de dolari şi după douăzeci de ani am reuşit performanţa de a depăşi bursa din Viena la nivelul capitalizării şi al valorii tran­zacţiilor zilnice cu acţiuni. Următorul pas este poziţionarea bursei ca ju­cător glo­bal", a spus Krzysztof Wa­lenczak, sub­se­cretar de stat la Ministerul Tre­zoreriei din Polonia.
În ultimi douăzeci de ani, dezvoltarea bursei din Polonia a fost strâns legată de deschiderea statului către privatizările prin piaţa de capital, de legislaţia din do­me­niul pensiilor private care a ţinut fondurile de pensii captive pe piaţa locală, dar şi de interesul investitorilor străini faţă de piaţa poloneză. Mai mult, in­ves­ti­torii de retail sunt de asemenea interesaţi de investiţiile pe piaţa de capital, la casele de brokeraj fiind înregistrate 1,4 milioane de conturi deschise, reprezentând 10% din populaţia activă. După ce anul trecut s-a clasat pe locul al treilea în lume cu o valoare a IPO-urilor de 1,6 mld. euro, Bursa din Varşovia continuă performanţa şi în acest an. În al doilea trimestru al anului, la Bursa poloneză au avut loc
25 de IPO-uri în valoare de 3,1 mld. euro, cea mai mare ofertă fiind cea derulată de asi­gurătorul PZU în valoare de peste
2 mld. euro. Oferta PZU a fost cel mai mare IPO derulat în Europa în ultimii trei ani.
"Un număr de 250.000 de investitori de retail au subscris la oferta derulată de compania de asigurări PZU, fapt ce conferă o dimensiune socială pieţei locale de capital", a mai spus Walenczak.
Bursa poloneză se pregăteşte de încă o premieră, şi anume de listarea primului ETF (exchange traded fund), eveniment care va loc miercuri, 22 septembrie.