Sibienii de la I.T.N.T: Google ne aduce 70% din venituri

Ziarul Financiar 19.09.2010

Compania sibiană I.T.N.T, care deţine site-urile soft32.com, games32.com sau macsoftware.com, care oferă spre descărcare diverse aplicaţii şi softuri, estimează în acest an o stagnare a cifrei de afaceri, la 0,46 milioane de euro, în condiţiile în care anul trecut a avut venituri în scădere cu 15%.
"Rezultatele financiare în scădere au survenit pe fondul crizei financiare. Ne aşteptăm ca din 2011 să revenim pe creştere", a declarat pentru ZF Lucian Todea, directorul general al companiei. De asemenea, profitul brut al I.T.N.T a scăzut cu 17%, până la 0,17 milioane de euro, potrivit datelor de la Registrul Comerţului.
Cel mai important site din portofoliul companiei, soft32.com, care are 5-6 milioane de vizitatori pe lună, potrivit directorului general al companiei, oferă spre descărcare aplicaţii software pentru Windows, dar şi Linux, Unix sau Apple.
Potrivit lui Lucian Todea, peste 70% din veniturile site-ului sunt obţi­nute prin Google AdSense, program prin care site-urile afişează anunţuri publicitare de pe Google relevante pentru conţinutul lor, şi încasează bani pentru fiecare accesare a reclamei respective. Todea nu a oferit detalii cu privire la cifra pe care o obţine din acest serviciu.
El a adăugat că nu intenţionează să vândă site-ul, aşa cum a fost speculat în anii anteriori. "Au fost mai multe oferte din partea unor companii din Statele Unite, cu care am discutat, dar nu am intenţionat niciodată să vând site-ul", a spus Todea. El a anunţat că săptămâna viitoare va lansa un software prin care utilizatorii care descarcă aplicaţii de pe soft32 vor fi notificaţi în cazul în care apar actualizări ale acelor programe. De asemenea, până la sfârşitul anului, va fi lansată o nouă variantă a site-ului, a mai spus Todea fără a preciza investiţia în noul design.
Lucian Todea (28 de ani) a creat site-ul soft32.com când era student la Academia de Studii Economice Bucureşti, iar lansarea propriu-zisă a avut loc în 2002. Îniţial, site-ul se numea softrom.ro şi se adresa exclusiv pieţei online din România. Din 2004 numele portalului a fost schimbat şi a fost creată versiunea în limba engleză pentru a atrage utilizatorii din alte ţări.
Pe fondul crizei economice, multe dintre companiile online locale au obţinut afaceri în scădere. Site-ul de recrutare eJobs, deţinut de Liviu Dumitraşcu, a resimţit puternic scăderea economiei, arată datele de la Registrul Comerţului. Cifra de afaceri a companiei a scăzut, în euro, cu 59,4%, la 1,89 milioane de euro, în timp ce profitul brut a fost de 1,4 mil. euro, mai mic cu 67% faţă de anul 2008. De asemenea, Neogen, cel mai mare portal de internet de pe piaţa locală, a avut anul trecut o cifră de afaceri netă de 1,6 mil. euro, în scădere, în euro, cu aproape 40%.