Lecţia poloneză de sfidare a crizei: liber la privatizări prin Bursă

Autor: Roxana Daniela Pricop 19.09.2010

Oficialii Guvernului polonez spun că privatizările timpurii şi o bursă puternică au adus Poloniei performanţa de a fi singura economie cu creştere anul trecut. La polul opus se află România, cu o scădere de 7% a economiei în 2009 şi cu o bursă de 50 de ori mai mică decât a Poloniei la nivelul tranzacţiilor zilnice.

"Suntem dornici să promovăm piaţa de capital şi vrem să facem din Bursa de la Varşovia inima economiei poloneze. Polonia a fost singura ţară din Europa cu creştere economică în 2009, iar această performanţă a fost posibilă şi graţie unei pieţe de capital puternice. Obiectivul guvernului polonez este ca, prin privatizare, contribuţia activelor deţinute de stat la PIB să scadă de la 20% cât este în prezent la o singură cifră", a spus Krzysztof Walenczak, subsecretar de stat la Ministerul Trezoreriei din Polonia, în cadrul unei conferinţe la care au fost invitaţi jurnalişti din Europa Centrală şi de Est.

Bursa poloneză are o capitalizare de 163 mld. dolari, de 5 ori mai mare decât Bursa de la Bucureşti, şi tranzacţii zilnice de 290 mil. dolari, faţă de 5,5 mil. dolari tranzacţionate local. În ultimii 20 de ani, statul polonez a privatizat 300 de companii, mare parte dintre acestea prin intermediul pieţei de capital. În prezent pregăteşte cinci noi oferte publice pentru privatizarea unor companii la care deţine controlul. Pe lista de privatizări este şi Bursa de la Varşovia care se pregăteşte să devină companie publică prin derularea unei Oferte Publice Iniţiale, în urma căreia participaţia statului va scădea de la 98% la 35% din capital.