Depozitarul Central a dat liber la tranzacţiile care ocolesc Bursa

Autor: Andrei Chirileasa 20.09.2010

Consiliul de Administraţie al Depozitarului Central, reunit luni pentru ultima dată în actuala formulă, a decis că investitorii vor putea realiza tranzacţii cu acţiuni listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi pe piaţa RASDAQ şi în afara pieţei (tranzacţii OTC - Over The Counter), potrivit unor surse din Consiliul de Administraţie al Depozitarului.

Tranzacţiile OTC sunt asemănătoare cu tranzacţiile derulate în prezent cu acţiunile Fondului Proprietatea, fiind negociate direct între două părţi, fără însă ca preţul să fie public, iar transferul de proprietate se realizează direct prin intermediul Depozitarului Central.

Susţinătorii introducerii tranzacţiilor OTC spun că acestea ar putea duce la o creştere a interesului investitorilor străini pentru piaţa românească de capital.

Tranzacţiile OTC vor putea permite fondurilor de investiţii din afara României să cumpere acţiuni la companiile autohtone fără să îşi deschidă cont la o firmă de brokeraj locală. Astfel, fondul de investiţii ar putea să cumpere acţiunile de la un alt fond sau de la un broker care a achiziţionat anterior titlurile de la Bursă pe cont propriu. Un alt avantaj al tranzacţiilor OTC pentru investitorii străini este că plata acţiunilor se poate realiza şi în valută, spre deosebire de tranzacţionarea la BVB unde aceştia plătesc numai în lei, ceea ce duce la costuri suplimentare.

"Aceste tranzacţii sunt cuprinse în directiva MiFiD, însă au fost blocate anul trecut. E cazul să le dăm un semn investitorilor străini că ne aliniem la standardele lor", a declarat Adrian Mănăilă, membru în CA al Depozitarului Central.

Printre opozanţii tranzacţiilor OTC se numără însă chiar Bursa de Valori Bucureşti şi preşedintele acesteia Stere Farmache. Principala îngrijorare este că tranzacţiile OTC vor scădea lichiditatea şi aşa mică de pe Bursă, deoarece fondurile de investiţii străine vor prefera să tranzacţioneze în afara pieţei.