ANCOM: Piaţa locală de telecom a fost de 4 miliarde de euro în 2009

Autor: Mediafax 20.09.2010

Piaţa de telecomunicaţii a atins 4,01 miliarde de euro în 2009, în scădere cu 13,1% faţă de anul precedent, conform datelor centralizate de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) pe baza situaţiilor financiare anuale transmise de operatori. În 2008, ANCOM a anunţat că piaţa de telecomunicaţii s-a situat la 4,615 miliarde de euro.

"Este dificil de creionat o imagine exactă a modului în care telecomul românesc a parcurs anul 2009, primul an în care efectele crizei economice mondiale s-au materializat. Cert este faptul că este primul an în care mulţi operatori au preferat să raporteze cifrele de afaceri şi să nu îşi mai auditeze veniturile pentru a transmite către ANCOM doar veniturile rezultate din servicii de comunicaţii", a declarat preşedintele ANCOM, Cătălin Marinescu. Anul trecut, primii cinci operatori telecom au înregistrat o cifră de afaceri de 3,49 miliarde de euro, adică 87,1% din totalul pieţei. Datele centralizate de ANCOM au provenit de la un număr total de 2.036 de furnizori de servicii de comunicaţii electronice şi servicii poştale. Ultima categorie de servicii a generat venituri de 414 milioane de euro, comparativ cu 444 de milioane de euro în 2008.