CMU vrea şi alte achiziţii, după ce a negociat şase luni la Euroclinic

Autor: Ioana David 20.09.2010

Şase luni de negocieri, zece oameni implicaţi în stadiul final, câteva mii de "hârtii". Acestea sunt câteva dintre coordonatele tranzacţiei prin care operatorul de servicii medicale private Centrul Medical Unirea (CMU) preia Euroclinic Hospital & Medical Centers de la grupul financiar Eureko. Tranzacţia semnată joi la 6 dimineaţa este estimată de ZF la aproximativ 15 mil. euro, însă această sumă nu a fost confirmată de către niciuna dintre părţi.

Euroclinic, primul spital privat din România, inaugurat în 2005 după investiţii de peste 14 mil. euro, a trecut la concurenţă la a doua încercare a proprietarilor, în condiţiile în care în 2010 la masa discuţiilor s-au aflat mai puţin de 10 "peţitori". Wargha Enayati, fondatorul CMU, care acum mai păstrează 20% din acţiuni, spune că după ce a vândut către Advent la începutul anului şi-a arătat imediat disponibilitatea pentru o preluare a Euroclinic. Abia atunci grupul Eureko a demarat procedurile de evaluare a companiei şi de atragere a altor potenţiali investitori. Potrivit informaţiilor existente, la masa negocierilor s-au mai aflat şi MedLife şi Medicover.

"În poziţia în care Euroclinic este acum, are nevoie fie de investiţii agresive cu care să crească, fie de un partener. (...) Pentru Euroclinic este bine să fie parte a unui grup mai mare. Înţelegem că pieţele se schimbă, că se construiesc noi spitale şi că noi investitori intră în această piaţă. Eureko este o companie de servicii financiare. Ne-am întrebat dacă pentru noi este bine să facem spitale sau să-i lăsăm pe alţii, iar noi să ne concentrăm pe core business (activitatea de bază - n.red.)" , a spus Frans van der Ent, country manager al Eureko Ro­mânia, justificând decizia companiei de a vinde. El a spus că ofertele primite au fost comparate nu numai financiar, ci şi ţinând cont de alte condiţii.
Consultanţii Eureko au fost Pricewater­house­Coopers şi casa de avocatură Kinstellar, iar de cealaltă parte CMU a fost consiliat de avocaţii firmei RTPR Allen & Overy.
În ceea ce priveşte brandul Euroclinic, Wargha Enayati a spus că va fi păstrat "într-o primă perioadă", fiind un brand puternic. Pentru cele trei clinici Euroclinic va exista o strategia de branduire, însă Enayati nu a oferit mai multe informaţii în acest sens. Tranzacţia va fi urmată de fuziunea dintre cele două companii, care va demara în momentul în care Consiliul Concurenţei îşi va da acordul. Cătălin Popa, şeful Euroclinic, îşi păs­trează funcţia.

"Avem un plan agresiv de dezvoltare cu clinici şi spitale private", a mai spus Enayati, care a estimat că anul acesta afacerile celor două companii vor sări de 30 mil. euro. În următorii doi-trei ani cifra de afaceri ar putea trece de 60 mil. euro, în condiţiile derulării unor investiţii de "zeci de milioane de euro".
În urma fuziunii, asi­guraţii Eureko vor avea acces la întreaga reţea de clinici a CMU, iar cola­borarea pe partea de asigurări va continua. Pe de altă parte, principalul business al CMU este de abonamente, care generează în jur de jumătate din cifra de afaceri. Tranzacţia va fi finanţată de către bănci, iar CMU va realiza plăţile în momentul în care se primeşte acceptul Consiliului Concurenţei. Repre­zentanţii CMU spun că au ajuns la o listă scurtă de bănci care i-ar putea finanţa. Pe de altă parte, compania a anunţat că are negocieri şi pentru alte achiziţii.
Euroclinic a fost gândit ca o aripă privată a Spitalului Floreasca, fiind unul dintre proiectele pilot prevăzute de strategia privind participarea sectorului privat la îmbunătăţirea performanţei sistemului sanitar din România, aprobată prin hotărâre de guvern în 2001.

Centrul Medical Unirea:
n are aproximativ 700 de angajaţi în prezent, cea mai mare parte fiind medici şi asistente;
n are o reţea formată în principal din policlinici şi o maternitate;
n jumătate din business este generat de abonamentele corporate;
n de la deschiderea maternităţii în decembrie 2008 până în prezent au fost puţin peste 1.000 de naşteri;
n o naştere costă 6.200 de lei.

Euroclinic

n are 260 de angajaţi, cea mai mare parte fiind medici şi asistente şi 250 de medici colaboratori;
n în centrul reţelei este spitalul; există şi trei clinici Euroclinic;
n din punctul de vedere al veniturilor, persoanele asigurate generează circa 1%. Două dintre specialităti, obstetrica şi chirurgia, generează cumulat 70% din venituri;
n în jur de 1.700 de naşteri au loc anual;
n o naştere costă 6.500 lei.