Chinezii îşi aduc companiile în Europa de Est şi se pregătesc să ia cu asalt Occidentul

Autor: Cristina Roşca 22.09.2010



China a pus ochii pe Europa de Est şi a început să trimită tot mai multe companii să in ves teas că în regiunea care până nu de mult era principala ţin tă de investiţii şi pentru occidentali. Com pa ni ile nu sunt singurele care vin, ci şi lo cuitorii din zonele defavorizate, care con si deră că pot găsi în state precum Ungaria şi România un salariu mai bun, scrie The New York Times.

Cu bani, Europa de Est devine atrăgătoare

De la statele baltice până la Balcani, companiile chineze investesc, cumpără proprietăţi imobiliare şi concurează pentru contracte publice în infrastructură, în special în Polonia şi Ucraina, care se pregătesc de Campionatul European de Fotbal din 2012.

Acestea investesc şi în producţia de electronice şi produse chimice, pentru a-şi întări poziţia pe piaţa unică europeană, care continuă să se extindă.

Anul trecut, în Polonia un consorţiu din China a câştigat un contract pentru construcţia a două secţiuni de autostradă ce urma să lege oraşele Lodz şi Varşovia. Nu a fost vorba de un câştig important, dacă vorbim despre bani, însă a fost prima dată când un contract finanţat parţial de Uniunea Europeană a fost câştigat de o companie non-europeană.

"Unele companii poloneze au fost nemulţumite", a spus Henryka Bochniarz, preşedintele Confederaţiei Poloneze a Angajatorilor Privaţi. "Ei au spus că chinezii au fost subvenţionaţi de guvernul de la Beijing. Sincer, atâta timp cât au îndeplinit condiţiile, nu îi poţi exclude."

Bochniarz a mai adăugat că aceste companii au angajat muncitori şi ingineri din China.

De la chinezi vin produsele

Nu doar în sectorul investiţional se observă modificări, ci şi în ceea ce priveşte comerţul. Fluxurile comerciale s-au schimbat.

"China exporta anterior în principal textile, pantofi şi ceai către Polonia", a spus Tomasz Ostaszewicz, directorul departa men tului de cooperare economică bila terală din cadrul Ministerului Economiei din Polonia. "Acum China este principalul nostru furnizor de produse electronice".

În urmă cu doar câţiva ani, în 2007, investiţiile Chinei în Polonia, şi de altfel în regiune, erau insignifiante.

"China a investit în 2007 în Polonia 70 de milioane de euro", a spus Ostaszewicz. "Pentru acest an, suma s-ar putea ridica la 500 de milioane de euro".

Mai mult, a adăugat el, numărul de locuri de muncă create ar putea ajunge la 3.230.

Investiţiile, de regulă sub formă joint-venture, se îndreaptă în special către sec torul manufacturier, de la produse elec tro nice la utilaje, ambalaje, mase plastice şi pro ducţie de hârtie.

În Ungaria, Wanhua Industrial Group a achiziţionat recent o participaţie stra tegică în cadrul BorsodChem, un pro ducă tor important de poliuretan din Europa Centrală şi de Est.

Wanhua, cu sediul în Yantai, între Beijing şi Shanghai, este cel mai mare pro du cător din regiunea Asia Pacific de isocyanate, un poliuretan utilizat atât în construcţii şi în industria auto, precum şi în producţia de încălţăminte şi obiecte de uz casnic.

Compania vinde pe pieţele din Statele Unite şi Orientul Mijlociu şi încearcă să îşi consolideze prezenţa şi în Europa.

"BorsodChem ne oferă o bază de pro duc ţie în Europa", a spus un reprezentant al companiei. "Acest lucru înseamnă un acces mai facil pe piaţa europeană şi o mo dalitate mai bună de a ne deservi clienţii".

În iunie, Wanhua a dat 140 de milioane de euro pentru a finanţa finalizarea unei fabrici în Ungaria. În schimb, grupul a primit 38% din First Chemical, proprie tarul BorsodChem, şi are opţiunea de a cumpăra restul acţiunilor în decurs de 24 de luni.

Chinezii În Europa de Est