Maniu-mania. Cel mai bine vândut pictor român s-a întors acasă

Atent nu doar la suflul artistic autentic, la acordurile cromatice ale tablourilor, ci şi la culoarea banilor, dl Radu Boroianu a ales să deschidă European Art Gallery cu o selecţie din operele celui mai bine cotat (vândut) pictor român contemporan al momentului, Nicolae Maniu* (foto 8).

Artistul trăieşte la Paris din 1993, după ce, în 1983, alesese calea exilului şi se stabilise la Koln, în Germania. A cunoscut o ascensiune rapidă, expunând, graţie lui François Gall, la Salonul Independenţilor de la Paris (la doar trei ani de la plecarea din ţară) şi vânzându-şi prima pânză chiar în ziua deschiderii salonului. Din 1997, a intrat sub selecta umbrelă galeristică a lui Gilles Dyan (proprietarul lanţului Opera Gallery) şi a pătruns în importante colecţii private de pe toată suprafaţa globului. A venit acum în România (după o altă glorioasă descindere pe plaurile noastre în 1996, la Galeria ¾ a Teatrului Naţional), la deschiderea expoziţiei pe care i-a pus-o la cale European Art Gallery, precedat de o aură mitică (dintr-un areal mitic modern, desigur, care urcă pe piscuri succesul de public şi cota de piaţă), creată în bună măsură de doamna Veronica Marinescu (printr-un articol intitulat "Cel mai bine vândut pictor român în afara graniţelor ţării") şi întreţinută de o serie de articole-interviu semnate de dl Radu Constantinescu şi tipărite în rubricile Ziarului de Duminică, în martie 2009 (vezi http://www.zf.ro/dupa-afaceri/nicolae-maniu-cel-mai-vandut-pictor-roman-4019565/), articole în mare măsură lămuritoare pentru biografia şi opera artistului.
Am avut şansa să schimb câteva vorbe cu maestrul, înaintea conferinţei de presă din dimineaţa zilei de 16 septembrie, şi am aflat un om aşezat cu picioarele pe pământ în faţa "viiturii succesului", uşor stânjenit de eticheta de "cel mai vândut pictor român" şi comentând cu delicateţe şi înţelepciune prezenţa sa la faimoasa licitaţie Paris-Bucarest (de la Drouot Montaigne, 28-29 martie 2009), când a reuşit doar un scor "mărunt" (8.000 de euro, în comparaţie cu cei 80-100.000 pe care îi obţine curent pentru o pânză de dimensiuni generoase, dar "din care 50% intră în vistieria galeriei care îl reprezintă", asta pentru că, înţelegem, pictorul nu a încercat vânzările "de gré à gré").
Făcând parte din acelaşi lot de fini tehnicieni ai penelului în care se află şi, să zicem, un alt clujean, Ovidiu Avram (pe care unul dintre specialiştii AEG, Mihai Covaci, l-a expus în iunie 2009, la Rin Grand Hotel), Nicolae Maniu comunică sentimentul că reprezintă o valoare sigură: un arsenal tehnic fără cusur, minuţie flamandă, vernis-uri clasice şi, mai presus de orice, o viziune flatant-accesibilă pentru marele public, lipsită de obscuritate şi de căutări moderniste, cu compoziţii curate şi elaborate, cu citate recognoscibile din marii maeştri, cu detalii-nadă imbatabile (nuduri, peisaje cu perspectivă profundă etc.). Dar şi cu funambulerii anecdotice de tipul acestei "Ambiguitate" (foto 1 - 2003, ulei pe pânză, 146 X 189 cm), reprezentând o tânără care-şi acoperă sfielnic, cu patru mâini, nurii şi care are în faţă, pe o masă drapată dalinian (de admirabilă execuţie), două portocale şi o banană decojite.
În discursul de vernisaj, dl Radu Boroianu folosea o fabulă plină de interes. La o expoziţie, unul dintre privitorii cârtitori ai tablourilor lui Maniu se întreabă: "Dar, finalmente, asta nu e fotografie sau, mai ştiu eu, colaj? La care mucalitul nostru transilvan îi replică liniştit: de când nu aţi mai avut timp să priviţi un Dürer sau un Van Eyck sau un Holbein, Velasquez sau Raphael?" Fabulistul vrea să spună că şi marii maeştri pictau exact, obsedaţi de minuţie şi de verosimil, dar că asta nu îi făcea mai puţin mari. După cum, adăugăm noi, Velikovic sau (că tot veni vorba) cel mai cotat pictor al sfârşitului de secol XX, Francis Bacon, foloseau fotografia până la o imprima pe pânză şi a reveni, apoi, asupra ei. Deci nimic grav în utilizarea fotografiei. Problema e cum o foloseşti şi ce scoţi, finalmente, din ea. Dacă e o viziune, e minunat, dacă e doar un trompe l'oeil sau un trompe l'intelligence, lucrurile sunt mai delicate.
Urându-i bună revenire domnului Maniu pe simezele bucureştene, îi dorim, în plus, să-şi găsească mai des calea spre publicul nostru, căruia să-i arate cât de trudnice sunt căile artei, care, fără meserie, rămâne doar o bună intenţie.

*) EAG, Bulevardul Regina Maria nr. 18, expoziţie Nicolae Maniu (septembrie-octombrie 2010, vernisaj 16 sept.)